Pavaj în pătrățele peste tot prin centru. Și pe Bd. Republicii, de unde ar putea dispărea pista de biciclete de pe șosea
Când va trece starea de urgență și se vor putea plimba din nou în voie prin oraș, timișorenii vor vedea prin centru… multe pătrățele! În această perioadă se sparge și trotuarul de pe Bd. Republicii, care va amenajat și el cu pavaj. Tot de pe Bd. Republicii va dispărea probabil și pista de biciclete de pe carosabil. Ea se mută, evident, pe trotuar.
La Timișoara se lucrează la trotuarele ca vai de ele din centrul orașului cam de jumătate de an. Primarul Nicolae Robu promite, tot de atunci, că „vom avea trotuare foarte frumoase în interiorul Inelului I”. Amenajarea nu este gata încă, dar, deși e stare de urgență în pandemie de coronavirus, se lucrează din greu. Cel puțin așa susține edilul șef. Până acum au fost pavate, cu cântec, trotuarele de pe str. Martin Luther. S-a lucrat și spre Podul Michelangelo.
Acum s-a ajuns și pe Bd. Republicii, în zona Materna. Acolo se fac pregătiri pentru spargerea efectivă a trotuarului. În loc de asfalt se va pune și aici pavaj „în pătrățele”. Va apărea și o noutate. Mai exact, ar putea dispărea ceva! Este vorba despre pista de biciclete de pe carosabil, prima de acest tip din oraș, care va fi… urcată pe trotuar. „Vor fi mici modificări pe Bd. Republicii. Pista de biciclete este foarte periculoasă. Vom lărgi trotuarele până la Spitalul Militar. Profităm de faptul că nu este trafic, spargem borduri, trotuare, și pavăm”, spun surse din primărie.
Pavajele „în pătrațele” sunt cumpărate de SDM de la o firmă din Alba Iulia. Achiziția a avut o valoarea de 3,8 milioane de lei, cu TVA. Estimările spun că ar fi nevoie de 15.000 până la 33.000 metri pătrați de astfel de pavaj. În acești bani intră furnizarea, transportul și montajul pavelelor.
