Patru aspiratoare la peste 1.300 de străzi, la Timișoara. Dar crește… calitatea curățeniei

aspiratoare

sursa foto: Primăria Timișoara

La Timișoara s-a ajuns, în sfârșit, în secolul XXI la capitolul măturat trotuare. Pentru cele 1.338 de străzi trecute oficial în nomenclator sunt „la muncă”… patru aspiratoare! PMT va porni în curând licitația pentru găsirea unui operator care să asigure, la pachet, curățenia și deszăpezirea orașului.

„Primăria Municipiului Timișoara, prin operatorul de salubrizare, crește calitatea acțiunilor de curățenie din oraș. Patru noi aparate sunt utilizate pentru măturarea și aspirarea trotuarelor. Aspiratoarele, udă, mătură și spală, înlăturând praful, murdăria și deșeurile de mici dimensiuni de pe trotuare. Aparatele vor fi utilizate în toate zonele din oraș, zilnic, conform graficelor de lucrări. Acestea permit o curățare mai eficientă pe întreaga suprafață a trotuarelor, chiar și în zonele mai greu accesibile. De asemenea, funcția de udare contribuie la diminuarea cantității de praf”, anunță, miercuri, municipalitatea.

Sunt primele patru astfel de aspiratoare utilizate la Timișoara, oraș unde vechiul contract de salubrizare acoperea 1.227 străzi. Cu ce frecvență veți putea vedea aceste aparate în acțiune în zona în care locuiți e greu de precizat.

Potrivit contractului-cadru de salubrizare încheiat, în 2019, cu Brantner, și valabil 48 de luni, flota operatorului trebuia să includă 12 bucăți automăturătoare, nouă măturătoare electrice, șapte autocisterne și opt autocisterne cu spălător.

„Frecvență și predictibilitate”, anunțate din 2022

În noiembrie 2022, primăria anunța că „odată cu închiderea contractului actual în anul 2023, ne pregătim pentru a asigura un grad de salubrizare stradală și în spațiile publice de calitate ridicată, cu frecvență și predictibilitate. Cu această ocazie, reprezentanții Primăriei Timișoara au participat la o prezentare de probă a unei soluții de măturat mecanizat în centru. Vehiculele prezentate sunt 100% electrice și au mai multe funcțiuni, inclusiv stropit mecanizat și aspirat pentru zonele unde nu ajung periile”.

A fost doar un test, rămas în faza de test, pentru că, în acest moment, în zona centrală a orașului, curățenia se fac cu mătura, de multe ori chiar de nuiele.

S-a descoperit stilul în care se făcea curat acum patru ani

Primăria nu uită să reamintească acum și că a făcut „o primă operațiune de spălare și curățare a carosabilului, solicitând șoferilor să parcheze alternativ, în două zile consecutiv, pe strada Macilor. Sistemul a funcționat și astfel a fost posibilă curățarea șoselei și pe porțiunile unde sunt parcate mașinile, până la bordură. Acest sistem de parcare alternativă, în vederea operațiunilor de curățenie, va fi extins pe mai multe străzi”.

Iarăși, nimic nou: acest stil de a face curățenie s-a practic la scară largă, de exemplu, în 2020, când primăria trimitea în fiecare săptămână lista străzilor pe care șoferii erau rugați să nu parcheze, pentru că se face curat.

Pe de altă parte, Primăria Timișoara se pregătește să lanseze procedura de „delegare de gestiune, prin concesiune, a activităților de salubrizare stradală și deszăpezire”. Documentația a fost deja trimisă către SEAP, valoarea contractului fiind de cel mult 260 de milioane de lei, cu TVA.

About Post Author