Incredibil, dar adevărat: Parcul Civic ar trebui să fie gata în două zile! 31 octombrie este termenul până la care a fost prelungit contractul cu firma care trebuia să-l reabiliteze în 6 luni, cu începere din decembrie 2019. Aceasta este oricum în insolvență.
Gropi, tranșee, aspect dezolant. Așa se prezintă acum trecătorului Parcul Civic, intrat în șantier, teoretic, în decembrie 2019. Atunci l-a predat primăria constructorului care câștigase la licitație lucrarea. Contractul fusese semnat în urmă cu o lună, cu asocierea Elf Road SRL – D&Garden Design SRL, la un preț de 5,6 milioane de lei, cu TVA. Termen de execuție: 6 luni.
E vorba despre 21.866 metri pătrați de alei dalate și asfaltate, alei cu pavele tip frunză, alei și piațetă pavate cu lespezi de piatră, 82 de stâlpi de iluminat cu două corpuri, patru pergole, 115 bănci din lemn, cinci bănci din piatră și două „bănci circulare Sole”. Va apărea și o fântână decorativă. Urmează să fie plantați 964 de arbori și arbuști și peste 3.700 fire de trandafiri.
Abia la finele lunii februarie, parcul a fost împrejmuit și părea că va începe șantierul. Apăruseră câteva utilaje și niște muncitori, dar apoi au venit pandemia și starea de urgență, așa că totul s-a oprit, practic, înainte de a începe. Firmele au cerut sistare de lucrări. S-a revenit în parc în luna mai și a fost prelungită și durata contractului.
Termen nerespectat, firmă în insolvență
Noul termen: 31 octombrie. Adică peste 2 zile. O plimbare pe lângă gardul de plasă semiprăbușit al șantierului arată însă că nici vorbă ca acesta să fie respectat. S-au pus, în unele locuri, niște pavele… psihedelice, alte alei au fost asfaltate și în rest e plin de „tranșee”. Muncitorii pot fi numărați pe degetele de la o mână. Șantierul include și parcul din spatele Poștei Mari, respectiv Parcul Brătianu, unde mișcarea e la fel de slabă.
„Termenul contractual, prelungit prin act adițional, este până în data de 31 octombrie. Cel mai probabil, va fi prelungit din nou. Vor fi aplicate și penalități, dar numai după ce se scad zilele cu vreme nefavorabilă, în care nu s-a putut lucra”, spun reprezentanții PMT.
Despre ce zile în care nu s-a putut lucra e vorba nu știm exact, pentru că astă-vară, când vremea era bună, în parc nu prea era nimeni. La un moment dat, a fost totuși cineva, pentru că s-a „reușit” o performanță. Și anume distrugerea, în câteva locuri, a trotuarului în pătrățele proaspăt făcut. Firma Elf Road a fost somată să refacă, pe cheltuiala proprie, trotuarul, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Mai este un amănunt. Firma Elf Road este, încă de anul trecut, în insolvență. Primăria Dumbrăvița, de exemplu, anunța, chiar în noiembrie 2019, cam pe când PMT semna contractul pentru Parcul Civic, că societatea are probleme și că încearcă să găsească o soluție pentru ca asfaltarea unor străzi să nu fie oprită. Cum e la Timișoara? „Momentan se lucrează. Legat de insolvență, relațiile contractuale decurg conform legislației în vigoare. Pentru lucrările executate se fac decontări”, spun cei de la PMT.



[…] aceleași surse, în Parcul Civic s-a lucrat efectiv 131 zile. „Perioada sistată este de 70 zile, din cauza stării de urgență […]
[…] a alocat, în bugetul pe 2021, 4 milioane de lei pentru Parcul Civic, deci, în principiu, primăria e… salvată la acest capitol. În primele trei luni ale anului au […]