Panorama Banatului din balon, în trei zile, la Kikinda

Bănățenii sunt invitați în acest weekend la Kikinda, în Banatul sârbesc, unde are loc a două ediție a Festivalului baloanelor cu aer cald. Ei pot admira de la înălțime panorama orașului Kikinda și a împrejurimilor, dar și la sol sunt o mulțime de atracții.

Festivalului Baloanelor cu aer cald are loc, de vineri până duminică, la Staro Jezero – Iazul Vechi, un loc plin de verdeață aflat la câteva sute de metri de centrul Kikindei. În acest an, vor fi prezente echipe din România, Serbia, Ungaria și Slovenia. Nouă baloane vor efectua câte două zboruri pe zi. Zborurile cu balonul vor avea loc la primele ore ale dimineții, în jurul orelor 5 – 6,30, și ale serii, începând cu 19. Toate activitățile vor depinde de condițiile meteo și sunt oferite gratuit.

Organizatorii, Primăria Kikinda și Biroul de Turism Kikinda, dedică o parte din zborurile cu balonul premianților din școlile din oraș.

„Banatul sârbesc devine o mică Cappadocia în acest weekend, la Festivalul baloaneloer cu aer cald. Kikinda este o destinație de weekend pentru români și are multe atracții turistice pentru familii, de la plimbarea pe cea mai verde stradă din Serbia, la Muzeul Național din centru unde se află scheletul mamutului Kika, la terasele și restaurantele cu specific bănățean și sârbesc. Pot fi vizitate Muzeul sculpturilor de teracotă – Terra și Moara Suvaca, singura moară acționată de cai din Banatul istoric păstrată până astăzi”, spune Romana Rista, diplomat culinar și promotor al culturii sârbești.

Punctul culminant va fi Strălucirea nocturnă – Night Glow, în premieră la Kikinda. După lăsarea serii, și vineri, și sâmbătă, după ora 20, baloanele cu aer cald se vor înalta în văzduh, oferind un spectacol inedit.

About Post Author