Ofertă unică pentru Cinema Timiș. Reabilitarea, cu tot cu grădină verticală, costă 4 milioane de euro

Publicat:

Cinema Timiș ar putea avea constructor, pentru proiectul de reabilitare. Licitația organizată de PMT a atras o ofertă, care are ca lider o firmă care face deja lucrări similare. Viitorul „centru multifuncțional pentru activități culturale” ar trebui să fie gata prin 2023.

Licitația a fost lansată în luna septembrie, pe baza unui proiect tehnic care a fost aprobat în plenul CL cu un an înainte. Prețul maxim oferit era de 19,6 milioane de lei, adică 3,96 milioane de euro, pentru un contract valabil 13 luni.

- Publicitate -

A fost depusă o ofertă, din partea asocierii Audiotech Multimedia Group – Codo Solutions SRL. Audiotech este implicată și în proiectul de reabilitare de la Cinema Studio și așteaptă evaluarea pentru Centrul multifuncțional Kuncz, unde a depus, de asemenea, o ofertă.

„Zonă verde pe suport vertical”

În forma reabilitată, Cinema Timiș va avea trei săli interactive, o sală multifuncțională, un bar, dar și grupuri sanitare cu pereții pe care vor fi „panouri decorative cu licheni”. Vor fi păstrate și recondiționate, conform caietului de sarcini, placările cu travertin roșu de pe pereții și stâlpii din foaier în zona scărilor și placarea de pe stâlpii de pe holurile de evacuare. Sala de spectacole își va păstra forma, dar treptele vor fi reconfigurate, pentru aputea fi montate scaune noi.

Va fi creată, de asemenea, o grădină verticală cu o înălțime de 7 metri, E vorba despre aproape 90 mp de „zonă verde pe suport vertical într-un cadru arhitectonic mineral”. „Se va urmări crearea unei grădini de avangardă pentru Municipiul Timișoara, ultramodernă, cu potențialul de a deveni model pentru întreaga țară (…) Grădina verticală constituie un model inovativ pentru tânăra generație pasionată, dar și pentru profesioniști, cei care lucrează nemijlocit în domeniul grădinilor și amenajarea spațiilor verzi, dar și pentru pensionari în scopul de a bucura Sufletul”, scrie tot în caietul de sarcini.

Vor fi aici plante precum „arțar japonez roșu, tuia occidentalis smaragd, Carex iarba perena penasata, Iarbă albastră, Iarbă neagră, Iederă cu frunză verde și galben, Euonymus (Voinicel), Lonicera pileata roșu, Dracila japoneză”.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img