Nu mai e voie la stânga spre Spitalul de Copii, pe linia de tramvai. UPDATE: Era „amenajare de șantier”

tramvai

Sursa foto: Facebook Info Trafic jud. Timiș

Atenție, șoferi! Nu mai e voie la stânga, de pe linia de tramvai, cum vii dinspre Piața Maria, spre Spitalul de Copii. Intersecția de la Catedrala Mitropolitană fusese modicată la finele lui 2016, pentru fluidizarea traficului.

Din decembrie 2016, virajul la stânga de pe strada 16 Decembrie pe Bd. Ferdinand, când vii din Iosefin spre Spitalul de Copii, se putea face și de pe linia de tramvai, nu doar de pe carosabil. La acea vreme, reglementarea era temporară, inițial până la finalizarea lucrărilor la Pasajul Jiul. „Măsura a fost luată pentru descongestionarea traficului în zona respectivă”, transmiteau cei de la PMT.

Ulterior nu s-a mai revenit la situația de dinaintea de instituirea acestei reguli. Cei de la PMT au considerat că măsura este utilă pentru trafic.

De miercuri, 18 august, însă, virajul la stânga, spre Spitalul de Copii, nu mai este permis. Au fost făcute și marcajele care să indice acest lucru, dar PMT nu a considerat necesar să și anunțe schimbarea. Șoferii au constatat din trafic „minunea” și au distribuit informația pe rețelele sociale.

UPDATE: Reprezentanții PMT spun că nu era, de fapt, vorba despre o bandă de circulație. „Acea porțiune nu era o bandă de circulație, ci o linie de tramvai și o stație. În 2016, Comisia de circulație a decis deschiderea temporară a acestei rute, pentru fluidizarea traficului auto pe timpul lucrărilor la Pasajul Jiul. Lucrările la Pasajul Jiul s-au încheiat în noiembrie 2017, ceea ce ar fi trebuit să însemne automat și desființarea acelei rute. Ea a rămas însă în vigoare, fără vreo altă decizie din partea Comisiei de circulație. Menținerea acelei rute pentru mașini îngreuna traficul tramvaielor, care de foarte multe ori nu se puteau opri în stația de la Catedrală, în dreptul refugiului pentru călători, sau erau nevoite să aștepte în spatele coloanei formate din cele câteva mașini care stăteau la semafor”, precizează aceștia.

Potrivit aceleiași surse, Comisia de circulație „a decis revenirea la starea anterioară acestei amenajări de șantier”. PMT a făcut și simulări, „care arată că nu vor fi probleme, traficul urmând să fie preluat pe breteaua care duce direct la strada Jiul”.

About Post Author