Noul stadion, tot poveste. Ministrul Dezvoltării: Nu sunt tipul de om care vă promit termene precise
Pași mici și niciun termen pentru sala polivalentă și noul stadion. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost vineri la Timișoara, dar nu a avansat nimic sigur. La sala polivalentă ar putea fi gata, după mai bine de un an, licitația pentru o parte din documentație.

Vestea bună ar fi că licitația pentru documentația viitoarei săli polivalente ar putea fi, în sfârșit, încheiată. Procedura a început în aprilie 2020 și au fost 12 oferte. Una dintre firme a depus contestație, s-a ajuns în instanță și a fost nevoie de procedura de evaluare a ofertelor. „Avem un câștigător, suntem suntem în perioada de depunere a contestațiilor. Dacă nu sunt contestații, mergem mai departe”, a declarat, vineri, la Timișoara, ministerul Dezvoltării, Cseke Attila.
Sala Polivalentă va fi construită de Compania Națională de Investiții, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Contractul va avea o durată de 180 de zile și vizează studiu de prefezabilitate, studiu de trafic, studiu de impact asupra mediului, studiu fezabilitate, studiu acustic, studiu luminotehnic și alte studii de specialitate relevante.
Apoi va fi făcut proiectul tehnic și urmează execuția, pe care CNI le-ar putea scoate la licitație la pachet.
„Sunt niște proceduri”
Ministrul Dezvoltării a fost, vineri, într-o vizită scurtă și pe Stadionul „Dan Păltinișanu”. Acesta ar urma să fie demolat, pentru a face loc unei arene moderne. Cseke Attila nu vrea să avanseze termene pentru această investiție despre care s-a vorbit atât de mult.
„Am văzut evident stadionul actual. Am dorit să mergem la fața locului, să vadă și ministrul Dezvoltării necesitatea construirii unui nou stadion la Timișoara. Avem studiu de prefezabilitate și se lucrează la studiul de fezabilitate. În ceea ce privește termenele, nu sunt tipul de om care vă promit termene precise. Sunt niște proceduri. Acest proiect este important și va fi împins înainte pentru a arde din aceste etape obligatorii de procedură”, a declarat ministrul.
Când va fi gata studiul de fezabilitate, acesta va trebuie să treacă de trei comitete tehnico-economice. „Este unul la CNI, unul la Ministerul Dezvoltării și al treilea, fiind o investiție majoră a statului, este un consiliu interministerial de lucrări publice. Aceste comitete lucrează în permanență (…) După ce avem SF, lucrurile pot avansa mai repede, în sensul în care aceste trei avize să fie strânse, apoi ne trebuie hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici”, a conchis Cseke Attila.
În momentul în care acești pași vor fi parcurși, vechiul stadion va fi demolat.