Muzică unde nici nu te aștepți, la Timișoara

muzică

Musical Crossroads, cel mai nou proiect al asociației Scena Muzicală, aduce muzica clasică mai aproape de oameni, printr-o serie de concerte organizate atât în mod spontan, cât și planificat, în diferite locuri convenționale și neconvenționale din oraș.

„În timp ce faceți cumpărăturile în weekend sau vă plimbați prin diferite locuri din oraș, puteți lua parte la un concert sau recital susținut de artiști locali. Momentele cotidiene pot fi transformate astfel în experiențe artistice deosebite, aducând muzica clasică, jazz-ul și alte genuri muzicale mai aproape de inimile timișorenilor”, spun cei de la Scena Muzicală.

Primele concerte au avut loc în Piața Libertății, Piața Flavia, Iulius Town, la Casa Adam Müller Guttenbrunn și sediul Aquatim. Urmează alte două reprezentații foarte curând.

„Crossroads @Schools” este dedicată recunoașterii și încurajării tinerelor talente din școlile timișorene. Rezultatul este un concert cu acces liber pentru publicul larg, ce va avea loc marți, 12 noiembrie, de la ora 18, în sala de spectacole a Casei Tineretului. Concertul va fi susținut de elevii Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, sub coordonarea dnei. profesor Carmela Simionovici și asistați la pian de prof. Evelin Roman.

Scena Muzicală propune, de asemenea, crearea unui spațiu experimental prin colaborarea cu Muzicon Hub. Joi, 20 noiembrie, de la ora 21, în Pixel, rock-ul alternativ se întâlnește cu muzica clasică și creează o fuziune inedită. Melting Dice și Tymes Quartet vă așteaptă la o seară inedită,

În perioada 2-4 noiembrie, Timișoara a fost scena unei noi ediții a Classical ME Summit, eveniment dedicat dezbaterii celor mai importante tendințe și provocări din industria muzicii clasice. Ediția din acest an s-a desfășurat în Sala Senatului UPT și a avut ca temă „Empowering Cooperation and Nurturing Talent in Classical Music Management”. Conferințele, mesele rotunde și momentele muzicale pot fi urmărite AICI.

About Post Author