Muzeul Revoluției Anticomuniste de la Timișoara are lege trecută de ambele camere ale parlamentului. „Victorie!”, proclamă deputatul PNL Ben-Oni Ardelean. Doar că… de la fapte la vorbe e cale lungă, iar mult discutatul muzeu nu are încă nici proiect. Despre realizarea lui nu are rost să vorbim încă.
În luna decembrie 2021, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean anunța, cu o săptămână înainte de Crăciun, că a depus în parlament un proiect de lege privind înființarea Muzeul Revoluției Anticomuniste de la Timișoara. Cerea sprijinul colegilor parlamentari de Timiș și, în cele din urmă, a adunat 300 de semnături de la deputați și senatori din toată țara.
În luna aprilie, senatorul PSD Sebastian Răducanu anunța primul că „propunerea legislativă privind înființarea Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 a fost votată în unanimitate, în Camera Senatului”.
Acum, Ben-Oni Ardelean transmite că proiectul a trecut și de Camera Deputaților. „Victorie! 10 ani de zbatere nu au fost în zadar. Proiectul de Lege privind înființarea Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 a primit votul final în forul decizional al Camerei Deputaților. Muzeul Revoluției nu este un muzeu oarecare, ci este o îndatorire sacră a noastră, a timișorenilor, dar și a României, de a comemora și a da cinste eroilor Revoluției din 1989, și în același timp, de a putea menține vie flacăra libertății, a democrației și a adevărului. Cred că acest muzeu va fi un punct de reper în toată Europa de Est pentru toți cei care vor să înțeleagă cât de valoroase sunt libertatea și dreptatea în societate”, a postat, pe Facebook, deputatul PNL.
Încă nu e gata nici proiectul pentru Muzeul Revoluției
Va mai dura însă mult până când „îndatorirea sacră” va fi și altceva decât vorbe frumos altoite din condei. Sau din tastatură. Ministerul Culturii a primit de la MApN clădirea fostei comenduiri a garnizoanei din Piața Libertății, unde va fi edificat acest muzeu, în mai 2019. În noiembrie 2021 a fost emis ordinul de începere a proiectării, care ar trebui să fie gata în opt luni. Adică în iunie 2022. De proiect se ocupă Popp & Asociații, cu subcontractanții Pipe Design și Vego Concept Engineering, la un preț de 1,14 milioane de euro, cu TVA.
Va urma, cândva, licitația pentru execuție. Sunt șanse foarte mici ca în 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, măcar să fi început șantierul. Când va fi gata muzeul nu poate estima nimeni. Finanțarea pentru construcția efectivă vine dintr-un credit de 216 milioane de euro, luat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Banii sunt destinați proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România. Proiectul va fi implementat de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului.
Unitatea de Management a Proiectului a obținut, încă din februarie, de la Primăria Timișoara, un „aviz de oportunitate și elaborare PUZ în baza Avizului de oportunitate obținut în prealabil”, pentru fosta garnizoană.


