Muzeul Național de Artă Timișoara expune donațiile primite în ultimul an

Muzeul Național de Artă

Lucrările donate, de anul trecut, către Muzeul Național de Artă Timișoara vor putea fi văzute într-o expoziție specială. Ea este organizată în semn de mulțumire față de generozitatea donatorilor.

Muzeul Național de Artă Timișoara vrea să mulțumească donatorilor care, prin generozitatea lor, i-au îmbogățit colecțiile. Mai multe lucrări importante, intrate recent, sub formă de donații, în patrimoniul cultural al muzeului vor fi expuse într-o expoziție temporară.

Proiectul „MNArT Don. Expoziţie temporară dedicată donațiilor anuale” va dura trei luni și va include activități educative, ateliere și tururi ghidate.

„Prin intrarea în colecția muzeului, exponatele devin accesibile unui public larg, format din iubitori de artă, din cercetători și specialiști în domeniul muzeal. În expoziție vor putea fi văzute lucrări donate începând cu anul 2021, realizate în tehnici diverse de Vlad Basarab, Suzana Fântânariu, Livia Mateiaș, Romul Nuțiu și Ciprian Radovan”, au transmis reprezentanții MArT.

Prima expoziție din acest proiect va fi deschisă vineri, 18 martie, la ora 15. Intrarea este liberă.

About Post Author