MultipleXity, poveste fără sfârșit. N-avem nici proiect, dar avem totem la Muzeul Mikloși
sursa foto: Facebook / Ruben Lațcău
În anul de capitală culturală, Timișoara ar fi trebuit să aibă MultipleXity, un centru pentru artă, tehnologie și experiment ultimul răcnet. După șase ani de când a primit titlul, nu există nici măcar proiect. Noroc cu Muzeul de Tramvaie „Corneliu Mikloși”, unde luna viitoare e gata șantierul de amenajare a curții.
„Totemul de la MX – MultipleXity a fost montat. Finalizăm zona de nord a celui mai mare centru de cultură din Timișoara până la Crăciun. Din ianuarie, MX va fi disponibil pentru evenimentele culturale. În prima parte a anului viitor demarăm lucrările la zona de sud”, anunță viceprimarul Ruben Lațcău.
Teoretic, sună bine, iar pentru cei care nu sunt din Timișoara ar putea părea chiar o mare realizare. De fapt, ceea ce numește viceprimarul „MX – MultipleXity” este Muzeul de Tramvaie „Corneliu Mikloși”, amenajat în urmă cu câțiva ani și gazdă, în 2017, a Bienalei Art Encounters, de exemplu. În 2020, aici a avut loc bienala de arhitectură Beta.
Șantierul care se va încheia luna viitoare și început în mai vizează, de fapt, reamenajarea curții muzeului de tramvaie. Este vorba despre 2.400 mp de suprafață pavată cu piatră naturală și peste 1.000 mp de suprafață vegetală. Vor fi plantați 19 arbori și vor fi montate un adăpost și 15 cadre pentru biciclete, cinci bănci din piatră, trei coșuri de gunoi cu scrumieră, două coșuri pentru reciclarea gunoiului, o cișmea și patru stâlpi de susținere cabluri tramvai și iluminat. Acestora li se adaugă „totemul” pe care îl amintește Ruben Lațcău.
Spațiul muzeului de tramvaie a fost „disponibil evenimentelor culturale” și până acum. Nu mai departe de luna trecută, în plin șantier, aici a avut loc Sit+Read Artbook Fair, un eveniment care a reunit zeci de artiști contemporani, designeri, creatori de reviste, tipografi, editori independenți, distribuitori de cărți din țară și din străinătate.
Fosta administrație a dormit în ghete în ceea ce privește MultipleXity
MultipleXity, Centru pentru Artă, Tehnologie și Experiment, este, de fapt, principala investiție pe parte de infrastructură asumată de Primăria Timișoara pentru Capitala Culturală Europeană. E prevăzut ca atare în dosarul de candidatură. „Meritul” pentru nerealizarea lui trebuie căutat, în primul rând, în curtea fostei administrații. Locul unde să fie construit MX a fost ales foarte greu și, deși titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost acordat în septembrie 2016, pentru 2021, abia în vara lui 2020, în plină pandemie, a fost semnat contractul de proiectare.
Proiectul tehnic pentru „zona de sud”, aflat la fostele ateliere ale RATT, peste drum de Muzeul „Mikloși”, ar fi trebuit să fie gata într-un an. Nu e gata nici acum și, între timp, titlul a fost mutat în 2023. Documentația „bântuie” pe circuitul de avizare. E destul de greu de crezut că „în prima parte a anului viitor” ar putea începe vreun șantier. Ar trebui lansată, eventual, licitația pentru găsirea unui constructor. Cu tot cu perioada de evaluare și eventualele contestații, pare puțin probabil că s-ar putea face ceva înainte de vara lui 2023.
Potrivit DALI-ului aprobat în 2021, durata de realizare a lucrărilor este de 30 de luni. Valoarea lucrărilor este estimată la 100,7 milioane de lei, cu TVA, din care 64,6 milioane, construcții și montaj. Restul era reprezentat de dotări. De atunci, prețurile materialelor de construcții au crescut într-un ritm foarte rapid.
