27 noiembrie 2020

Mihail Neamțu (PMP), după ce și-a depus candidatura: Avem cea mai tare echipă din România

Mihail Neamțu

Noul președinte al PMP Timiș, controversatul Mihail Neamțu, și-a depus candidatura la parlamentare, alături de echipa sa. Ținta lui Neamțu este pornirea, de la Timișoara, a renașterii, în România, a creștin-democrației.

Mihail Neamțu deschide lista candidaților PMP Timiș la Camera Deputaților, la Senat pe primul loc fiind Ligia Dugulescu. Dosarele de candidatură au fost depuse miercuri la BEJ Timiș.

„Este o zi istorică, echipa cea mai tare de creștini-democrați și conservatori, de la PMP Timiș. O echipă nouă, care a ascultat mesajul electoratului și a înțeles importanța înnoirii în clasa politică românească. Care include persoane extraordinare ca Raluca Popescu, Ligia Dugulescu, locul întâi la Senat, Cosmin Cionca, locul doi la Camera Deputaților. Avem cea mai tare echipă din România. Fără să exagerez, m-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, suntem cei mai buni”, a spus Neamțu, la ieșirea de la BEJ.

Planuri pentru parlament

Ce va face Mișcarea Populară în parlament? Printre altele, va apăra creștinii și va susține reducerea numărului de parlamentari. „Libertatea religioasă este esențială în contextul în care creștinii au ajuns să fie marginalizați social (…) Mișcarea Populară vine cu un proiect foarte concret în Parlamentul României, în Sfatul Țării. Dorim să reducem numărul de parlamentari la 300, ceea ce românii au cerut acum 11 ani, fără să fie băgați în seamă. Avem și un plan de reformă radicală a învățământului. (…) Nu în ultimul rând, suntem pentru dezvoltare, pentru orice ne aduce maiaproape de Occident”, a explicat președintele PMP Timiș.

Sunt invitați să voteze cu „popularii” toți cei care, de la Revoluție încoace, au votat cu PNȚCD, CDR, Traian Băsescu și PD. „Mișcarea Populară aici, la Timișoara, anunță începutul unei revoluții a bunului simț (…) Vă asigur că noua echipă de la Timiș, care nu are nimic cu trecutul pe care alții l-au tolerat, este cea mai bună”, a mai declarat Mihail Neamțu.

PMP Timiș a trimis în 2016 în parlament un deputat, pe Cornel Sămărtinean, și a avut consilieri locali la Timișoara și consilieri județeni. După alegerile locale de luna trecută, nu mai există „populari” în cele două foruri.

1 thought on “Mihail Neamțu (PMP), după ce și-a depus candidatura: Avem cea mai tare echipă din România

  1. Serios?!? Ligia Iunia Dugulescu în Senatul României?!? Cea făcut această Doamnă cu privire la Timișoreni?!? Cum explică Dugulescu articolu în care fică ei a fost prin vacanțe în Dubai?!? Și din care religie face parte această Doamnă Dugulescu?!?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: