AgroVillage, piața amenajată în incinta Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I”, va fi gazda celei de-a doua ediții a Midnight Market. Se întâmplă sâmbătă, 13 iulie, în prima zi de cod roșu de caniculă.
„Midnight Market, cu decorurile sale fascinante și atmosfera vibrantă, este un eveniment de noapte care reunește vânzători, artiști și gurmanzi într-un cadru urban unic. Ediția a doua a acestui eveniment promite să fie și mai spectaculoasă, cu o gamă diversificată de produse, activități și experiențe pentru toți participanții”, transmit organizatorii.
E a doua ediție a acestui eveniment, prima având loc în toamna anului trecut. S-au găsit atunci de cumpărat atât de-ale gurii gustoase și inedite, cât și articole de artizanat sau produse cosmetice naturiste.
Ediția de sâmbătă, 13 iulie, va avea loc între orele 19 și 00, numai bine să vă faceți curaj să ieșiți din case, după o zi în care temperaturile sunt așteptate să ajungă până la 41 grade.


