Mesagerii lui Moș Crăciun. Aproape 60 de copii, vizitați de Caravana Lions Timișoara Bastion / FOTO

lions

Pentru a zecea oară, membrii Lions Club Timișoara Bastion au parcurs sute de kilometri, să ducă un strop de bucurie unor copii. Caravana de Crăciun este un efort colectiv, la a cărui reușită contribuie multă lume.

Lions Club Timișoara Bastion a organizat o nouă ediție, a zecea, a Caravanei de Crăciun. Anul acesta, caravana a parcurs 430 de kilometri, ajungând la 60 de copii din 16 familii defavorizate. Cei mici au primit haine de iarnă, jucării, rechizite și produse de igienă personală. Familiilor lor le-a fost împărțită peste o tonă de alimente.

Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC), care a identificat familiile aflate în cele mai mari dificultăți. Pachetele au fost livrate în mai multe localități, intre care Bencecu de Jos, Buzias, Ciacova, Comloșu Mic, Gad, Liebling, Moșnița Veche, Pesac, Saravale, Sânpetru Mare, Vălcani sau Voiteg.

„Cea de-a zecea ediție a Caravanei de Crăciun Lions a fost din nou o ocazie prin care am mulțumit dăruind. Am fost acolo unde bucuria pare că nu ajunge prea des, la acei copii pentru care aceste cadouri contează și fac diferența. Suntem cu toții, împreună, o comunitate care dăruiește. Bucuria copiilor este cadoul nostru. Mulțumim angajaților companiilor ContiTech și Forvia, pentru sprijinul oferit în acest an, tuturor celor care au contribuit prin donații și colegilor Lions”, a transmis Andrei Gornic, președinte Lions Club Timișoara Bastion.

Caravana de Crăciun a adus până acum bucurie și sprijin pentru sute de copii din comunități dezavantajate. Încă de la prima ediție, proiectul s-a concentrat pe prevenirea abandonului școlar și pe menținerea copiilor alături de familiile lor, prin oferirea de sprijin material.

About Post Author