Măturatul străzilor din Timișoara, între Brantner și Polaris. Puțin despre FBI și Radu Mazăre

sdm

foto: Arhivă

Contractul de salubrizare și deszăpezire a Timișoarei pe următorii opt ani a atras doar două oferte. Una e de la Brantner, care a contestat inițial licitația, iar a doua, de la Polaris, o societate controversată din județul Constanța, cu legături cu fostul primar Radu Mazăre.

Primăria Timișoara a publicat în SEAP, în luna martie, un anunț privind contractul pentru delegarea de gestiune, prin concesiune, a activităților de salubrizare stradală și deszăpezire. Acesta are e o durată de 96 de luni, adică opt ani.

„Obiectul delegării gestiunii, prin concesiune îl constituie activitățile de salubrizare (…) respectiv măturatul, spălatul şi stropitul căilor publice din localitate, inclusiv colectarea şi transportul deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deşeuri, precum şi a deşeurilor provenite din coşurile stradale la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de tratare; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice din localitate şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ”, scrie în documentație.

Suma maximă oferită: puțin peste 260 de milioane de lei, cu TVA. Procdura a fost atacată însă la Consiliul Național pentru Soluționarea Contstațiilor de către cei de la Brantner.

Contestația a fost respinsă

Compania solicita suspendarea procedurii până la soluționarea contestației și, în subsidiar, „obligarea autorității contractante la prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor, într-o măsură suficientă pentru a permite informarea corespunzătoare a participanților cu privire la modificările adoptate”.

Reprezentanții Brantner opinau că primăria a inițiat o procedură de atribuire prin concesionare, deși trebuia începută o procedură de achiziție. rau invocate, de asemenea, mai multe erori în ceea ce privește fundamentarea tarifelor și a serviciilor, dar și „servicii străine de serviciul public de salubrizare”.

Contestația a fost respinsă pe fond, dar Brantner a obținut totuși prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor, de la 17 aprilie, la 7 mai.

Diverse probleme cu legea

La expirarea acestui termen au fost depuse două oferte: de la Brantner și de la Polaris M Holding, din Constanța. Aceasta din urmă a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 215 milioane de lei, cu un profit d e puțin peste 10 milioane. Asta după ce, în 2021 și 2022, a înregistrat pierderi totale de 36 milioane de lei.

Potrivit presei locale, în 2021, DNA Constanța a trimis în judecată compania Polaris M Holding pentru dare de mită. Cazul are la bază o anchetă în care a fost implicat și FBI, care a dus la condamnarea, în SUA, a lui Dumitru Martin, fost acționar al companiei. Acesta a fost arestat în decembri 2015 și acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul US Air Force, pentru obţinerea unui contract de 10,35 milioane dolari la baza Kogălniceanu. Mai mult detalii, AICI.

În 2020, fostul deputat PSD Eduard Martin, patron al companiei de salubritate Polaris M Holding SRL, a fost trimis în judecată de DNA pentru evaziune fiscală şi delapidare, cu un prejudiciu de 109 milioane lei. Detalii, AICI.

Polaris a câștigat, în Timiș, în 2014, pe 10 ani, un contract de delegare prin concesiune a unor activități componente ale Serviciului Public de Salubrizare în județul Timiș, pentru operarea stației de transfer Timișoara și a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv transportul deșeurilor la deponeul din Ghizela. Firma ar fi urmat să primească de la CJ Timiș cel puțin 10 milioane de lei. În 2021, un control al ADID Timiș și CJ Timiș a descoperit zeci de nereguli la stația și centrele operate de Polaris.

***

Contractul de curățenie cu Brantner a fost încheiat de Primăria Timișoara în 2019, pe o durată de patru ani, și a expirat în decembrie 2023. Valoarea lui a fost de 86,61 milioane de lei, cu TVA. Tot Brantner a câștigat, ulterior, și licitația pentru deszăpezirea orașului.

Potrivit noii documentații, pentru curățenie, orașul va fi împărțit în șapte sectoare și va exista a opta echipă de salubrizare, care se va ocupa special de trotuarele și pistele de biciclete de pe malul Begăi.

About Post Author