13 echipaje cu tot cu bărcile aferente se vor confrunta, sâmbătă, pe Bega, la o nouă ediție „Make it! Race it! Recycle it!”. Competiția organizată de EcoStuff Romania este deja o tradițe la Timișoara, ambarcațiuni din cele mai trăsnite încercând să ajungă la finiș.
Participanții se vor întrece pe Bega la Make it! Race it! Recycle it!, în ambarcațiuni confecționate din materiale recuperate și reciclabile. Personaje din StarWars, Avengers, Ice Age și Mario vor anima competiția.
Două ONG-uri (Marele Ecran și Action for People) și 11 companii (Akwel Romania, DS Smith Packaging Romania, Decathlon, ZF Group, Valeo, Draexlmaier, Hella Romania, Kimball Electronics, Dalli Group, EPS Romania, Nokia Networks) au decis să se înscrie în cursă. Ele vor concura pentru cele 7 trofee puse în joc de organizatori: Cea mai rapidă ambarcațiune, Cea mai faină temă, Saved by the bell, Popularitate, Premiul special EcoStuff, Titanic Award, People’s Choice Award. Vor și premii și surpriză.
Și publicul votează
Action for People îi așteaptă pe mal pe cei care pot dona rechizite școlare vechi sau noi, pentru a oferi un început mai bun în noul an școlar pentru peste 200 de copii și tineri din centrele sociale din județul Timiș. Cei de la Retim și ADID Timiș au pregătit ateliere pentru copii și cu informații despre cum se face corect colectarea selectivă a deșeurilor și de ce este important să ridicăm gradul de reciclare a deșeurilor în Timișoara.
Prima cursă începe sâmbătă, 11 septembrie, ora 10, în zona Parcului Alpinet, în spatele Catedralei. Startul primei curse se va da la ora 10. Tot atunci începe și votul online pentru premiul „People’s Choice”, pe pagina de Facebook EcoStuff Romania sau pe event-ul competiției.
După curse, fiecare echipaj își va demonta ambarcațiunea și va recupera sau va da spre reciclat deșeurile din care a fost construită.


