Corul Madrigal aduce „Săptămâna Patimilor” la Timișoara. Turneul de Paște ajunge în cinci orașe

Corul Madrigal aduce „Săptămâna Patimilor” la Timișoara. Turneul de Paște ajunge în cinci orașe

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pornește, între 26 martie și 9 aprilie Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”. Prima oprire este la Timișoara.

În perioada 26 martie – 9 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”, un eveniment construit ca o experiență muzicală și dramatică dedicată zilelor premergătoare Învierii.

Dirijat de Anna Ungureanu, spectacolul extraordinar „Săptămâna Patimilor” va fi prezentat la Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București.

De la intrarea în Ierusalim până la momentele de suferință și răstignire, spectacolul propune o călătorie prin simbolurile ultimei săptămâni a lui Iisus, prin muzică sacră, artă dramatică și scenografie atent construită. Textele sacre vor fi interpretate de actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki, iar experiența sonoră va fi completată de vocile copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi.

Programul include lucrări de muzică sacră românească și universală, fragmente din „Florilegiu bizantin”, colecția pascală structurată de Marin Constantin, „Prohodul Domnului” în aranjamentul lui Nicolae Lungu, „Credo” din „Missa în do minor” de W. A. Mozart, alături de alte compoziții spirituale emblematice.

Programul turneului

  • 26 martie, ora 19 – Sala Sporturilor „Constantin Jude”, Timișoara
  • 28 martie, ora 19:30 – Sala Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor, Oradea
  • 3 aprilie, ora 19 – Sala Héritage, Academia Națională de Muzică „Gh. Dima”, Cluj-Napoca
  • 5 aprilie, ora 19:30 – Sala Transilvania, Sibiu
  • 8 aprilie, ora 19 – Aula Magna a Universității Politehnica, București
  • 9 aprilie, ora 19 – Aula Magna a Universității Politehnica, București

Detalii și bilete sunt disponibile online pe bilete.madrigal.ro și pe platforma Bilete.ro.

About Post Author