Loredana, artista anului la Timișoara. 2 concerte pe bani publici, în mai puțin de o săptămână
Există un artist care e atât de apreciat în vestul țării, încât trebuie să cânte de două ori în mai puțin de o săptămână. Loredana va cânta și pentru Timișoara, și pentru Timiș, de zilele celor două entități. Și nu e deloc ieftină.
E miezul verii, e momentul pentru petreceri pe bani publici. CJ organizează, în perioada 25-28 iulie, Ziua Județului Timiș. Instituția pune la bătaie, prin Muzeul Național al Banatului, aproape 480.000 de lei! Organizarea evenimentului e scoasă la licitație pe SEAP, nu are încă un câștigător anunțat, dar include neapărat spectacole susținute de Loredana și de Gașca Zurli. Pentru perioada 1-4 august, când se ține „Ziua” Timișoarei, primăria alocă 800.000 de lei. Unul dintre artiștii care vor cânta pentru timișorenii care n-au plecat încă în vacanță: aceeași Loredana!
Drept e că, pe 12 iulie, când MNAB a scos la licitația organizarea Zilei Județului Timiș, primăria anunțase deja programul care o includea și pe Loredana. Primarul Nicolae Robu e mirat de situație. „Nu știu, nu m-am ocupat eu de problemă. Ar trebui să existe comunicare. Nu știu în ce termeni s-a discutat, niciodată nu mă ocup eu de relația asta. Nu mi se pare normal”, ne-a declarat edilul.
Loredana Groza este unul dintre cei mai scumpi artiști din România. Potrivit presei centrale, ea ar solicita în jur de 15.000 de euro pentru un spectacol cu o durată între 45 și 60 de minute.
Ziua Județului Timiș este celebrată, din 2016, pe 28 iulie. CJ Timiș le oferă celor care n-au plecat încă în vacanță, în curtea Bastionului Theresia, un spectacol cu Gașca Zurli, pe 27 iulie, și unul cu Loredana, pe 28 iulie. Primăria Timișoara marchează cei 100 de ani de administrație românească în Banat în perioada 1-4 august. Programul îl găsiți aici.