Liviu Cocean atacă „grupul organizat” din administrație care îi vrea capul: Știu exact cu ce am deranjat

Publicat:

Directorul de la Piețe SA iese la atac, înaintea ședinței de CA în care ar urma să fie mazilit. Se întâmplă după ce Liviu Cocean s-a trezit cu o plângere în care este acuzat de delapidare. El susține că totul a pornit de la refuzul său de a semna un nou contract de concesiune, care ar fi fost în defavoarea societății.

Conducerea Piețe SA este acuzată de delapidare și gestiune frauduloasă, sesizarea fiind depusă la IPJ Timș în urmă cu două zile. Liberalul Liviu Cocean, directorul societății, susține că a trăit „cea mai mare umilință posibilă” și contraatacă. „Să fie limpede am trecut creștinește în viață peste multe nedreptăți, dar pe «voi, grup organizat» nu vă iert. Știu exact cu ce am «deranjat» și hai să facem să știe toată lumea o parte din «deranj»”, notează acesta, pe Facebook.

- Publicitate -

Cocean susține că s-a opus unui „contract menit să îngroape financiar Piețe SA”, inclusiv unei redevențe despre care spune că este mai mare decât cea plătită la un loc de societățile similare din Cluj, Constanța, Iași, Sibiu, Ploiești și Galați. „Am îndrăznit să cer lămuriri acum câteva săptămâni, legat de posibilitatea ca la Piețe S.A. să avem de-a face cu un prejudiciu financiar de peste 100.000 lei, prin păstrarea în funcție din luna ianuarie a directorului adjunct. Asta după ce la acel moment, a depășit termenul legal (conform art. 36, OUG 109/2011) și totuși CA Piețe i-a aprobat Componenta de Management a Planului de Administrare a societății, asta după concursul ăla cu cântec, știți voi, tot pe OUG 109/2011”, continuă acesta.

„De ce îi amendați pe oameni pentru incompetența voastră?”

Potrivit lui Liviu Cocean, ar fi „deranjat teribil” și intențiile sale legate de Piața Iosefin, unde este nevoie de cumpărarea unui teren, pe care să fie făcută o parcare, sau de un alt teren de pe str. Simion Bărnuțiu, unde să fie amenajată o parcare pentru comercianții din Badea Cârțan.

„Am «greșit» când am reclamat faptul că mi se pare abuziv modul în care sunt tratați și amendați clienții societății noastre, ca urmare a faptului că nu li se eliberează Acord de funcționare de la Primărie… Păi nu e vina voastră că nu ați fost capabili să faceți un contract cu noi de aproape 2 ani de zile? De ce îi amendați pe oameni pentru incompetența voastră?”, continuă acesta.

Acuzele lui Liviu Cocean sunt îndreptate către consiliul de administrație, el nefiind de acord cu „imixtiunea în procesul de achiziții publice, licitațiile «fără plafon» sau acceptarea de oferte nesimțite îmbrăcate sub formă de audituri”.

Incompetența „domnului Cabinet”

Liviu Cocean susține că, dacă nu s-ar fi opus el, piețele din oraș ar fi fost închise, pentru că așa au vrut juriștii consultați de primărie. El aduce în discuție și un anume „Dl. Cabinet”, fără însă să-l nominalizeze. Ar putea fi vorba, cine știe, despre Dan Reșitnec, șeful de cabinet al primarului Dominic Fritz.

„Nu am dat curs unei solicitări inumane și ilegale, când ne-ați transmis să predăm piețele, în câteva zile la sfârșit lui august, fără să cereți realizarea unui Inventar al bunurilor (modelul Colterm). Mi-ați spus «ni le dai azi și mâine ți le dăm înapoi» pentru că așa v-au spus juriștii să faceți de acum încolo. Dacă eram un inconștient și incompetent la fel ca și «dl. Cabinet», multiplicam adresa primăriei, o împărțeam clienților noștri împreună cu acte adiționale de reziliere a contractelor și închideam și predam piețele. Dacă mergeam pe mâna voastră, activitatea ar fi trebuit sistată automat, chiriile nu mai puteau fi încasate, iar micile afaceri ale unor oameni simpli dispăreau, împreună cu locuri de muncă și surse de trai pentru sute de oameni”, mai spune liberalul.

Consiliul de Administrație de la Piețe SA, condus de Octavian Ghiran și dominat de oamenii apropiați de USR, se întrunește în ședință joi. Se anunță, pe termen mediu cel puțin, o luptă aprigă între cele două părți, care trebuie să aducă dovezi în sprijinul acuzațiilor pe care le fac. Vă reamintim, este în lucru și un dosar penal în ceea ce privește numirea directorului adjunct al societății, în care poliția a ridicat deja documente, iar Liviu Cocean a fost chemat să dea declarații.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img