Lista nouă de țări din care stai în carantină. Cu test PCR negativ, numai 10 zile

carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă listă a țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra celor care sosesc în România.

Cei care vin în România din țările considerate cu risc epidemiologic ridicat trebuie să intre în carantină timp de 14 zile, dacă nu prezintă la intrarea în țară un test PCR negativ. Dacă au un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, „efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile”.

Este vorba despre cei care sosesc din Portugalia, Israel, Muntenegru, Insulele Caicos și Turkos, Andorra, Cehia, Monaco, Spania, San Marino, Slovenia, Gibraltar, Guernsey, Saint Lucia, Croația, Liban, Letonia, Estonia, SUA, Slovacia, Emiratele Arabe Unite, Saint Vincent și Grenadine, Marea Britanie, Aruba, Albania, Seychelles, Bahrain, Franța, Sint Maarten, Malta, Suedia, Puerto Rico, Lituania, Luxemburg, Serbia, Panama, Maldive, Irlanda, Brazilia, Olanda, Insulele Falkland, Italia, Eswatini, Belgia, Chile, Peru, Columbia, Elveția, Argentina, Kosovo, Belarus, Kuweit, Austria, Uruguay, Bolivia, Republica Moldova, Botswana, Macedonia de Nord, Cipru, Polonia, French Polynesia, Georgia, Liechtenstein, Malaezia, Germania, Ungaria, Qatar, Africa de Sud.

Lista este valabilă de luni, 15 februarie. Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani și persoanele care s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2 sau persoanele care au avut Covid în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară nu trebuie să facă testul.