5 iulie 2020

Linked Culture se mută în mai

linked culture

Conferința Linked Culture 2020, care urma să aibă loc în 19-20 martie, a fost reprogramată. Decizia a fost luată din cauza crizei coronavirusului, din motive de siguranță. E, spun organizatorii, o dovadă de responsabilitate.

„Ne vedem nevoiți să reprogramăm conferința Linked Culture 2020. Chiar dacă autoritățile ne permit să continuăm, suntem conștienți de nevoia de carantină pe care aceleași autorități încearcă să o impună la nivel instituțional și credem că e de datoria noastră să dăm o mână de ajutor”, anunță organizatorii evenimentului. Conferința ar fi trebuit să aibă loc în 19-20 martie, alături de unii dintre cei mai activi oameni din lumea culturală și artistică. „Evenimentul este dedicat întregului spectru de practici culturale și artistice, punând accent pe latura aplicată: management, marketing, relații publice, fundraising, producție, publishing, afiliere la rețele naționale și internaționale”, anunțau cei de la BlueMoon Agency.

Linked Culture 2020 se va ține, așadar, în perioada 21 – 22 mai, tot la Escape Underground Hub. Toate detaliile despre ce urmează pot fi găsite aici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: