La Timișoara se va deschide Institutul Cultural Sârb. În premieră va exista și ICR Belgrad

Institutul Cultural Sârb

Vicariatul Ortodox Sârb din Piața Unirii. Timișoara are o comunitate sârbă foarte numeroasă

În Belgrad va fi înființat Institutul Cultural Român, care va avea și o filială la Vârșet. În același timp, în București va fi deschis Institutul Cultural Sârb, cu o filială la Timișoara. Guvernul a aprobat miercuri, în ședință, un memorandum pe tema inițierii unui acord cu Executivul de la Belgrad.

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, memorandumul cu tema „Aprobarea iniţierii negocierilor privind Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind înfiinţarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român de la Belgrad şi a Institutului Cultural Sârb de la Bucureşti”.

Practic, vor putea fi demarate procedurile necesare pentru deschiderea a două noi institute culturale, respectiv Institutul Cultural Român la Belgrad, cu o filială la Vârșeț, cu sediul în clădirea Complexului „Luceafărul”, precum și Institutul Cultural Sârb, la București, cu o filială la Timișoara.

„Deschiderea Institutului Cultural Român la Belgrad și a filialei de la Vârșeț reprezintă o premieră, acesta fiind primul din rețeaua institutelor culturale românești din Balcanii de Vest.  Institutul va contribui la promovarea valorilor culturale artistice românești și a performanțelor creației ștințifice și culturale din România în spațiul sârb”, precizează reprezentanții guvernului.

Institutul Cultural Român de la Belgrad este în subordinea Ministerului Afacerilor Externe al României și Institutului Cultural Român, iar Institutul Sârb de la București este subordonat Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Serbia. Acordul cele două guverne a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată.

About Post Author