7 iunie 2020

La Poliția Locală au picat greu micii de la piața volantă. Probabil că agenții n-au văzut taraba de fum

mici

După ce prăjești mici timp de vreo cinci ore, la intrarea în piața volantă de la stadion, și ești fotografiat de presă, Poliția Locală constată imediat că nu ai autorizație! Apoi acuză jurnaliștii de dezinformare. Probabil că, în săptămânile trecute, agenții n-au văzut taraba din… cauza fumului. Așa cum n-au văzut-o, de fapt, din vara trecută.

Poliția Locală a ajuns la concluzia că relatarea unei situații cât se poate de concrete din teren este „dezinformare”. Să recapitulăm. Sâmbătă am publicat „povestea” tarabei unde, chiar la intrarea în piața volantă de la stadion, se prăjeau mici pe grătar cu cărbune. Asta, deși, în toamna trecută, primarul Nicolae Robu dăduse o notă internă prin care „se interzice folosirea pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, a grătarelor, proțapurilor și altor ustensile de gătit cu foc deschis, generatoare de fum și degajatoare de mirosuri de bucătărie de intensități deranjante”.

Să prăjim cu spor. Sub nasul polițiștilor

Istoria e simplă. Un timișorean a publicat, pe Facebook, o fotografie în care se putea vedea, în toată „splendoarea”, fumul degajat de la un grătar cu cărbune pe care se prăjeau mici. Ne-am deplasat la piața volantă, să vedem minunea, știind de interdicția impusă de primarul Robu. Și da, se prăjeau într-o veselie mici și fleici! Am atras atenția unei patrule formate din doi polițiști locali, care ne-au replicat – și există înregistrarea – că exact într-acolo se îndreptau. I-am urmărit cu privirea și am văzut că au… trecut pe lângă tarabă. Noi ne-am văzut de cumpărături și, după vreo 20 de minute, ne-am întors. De această dată, era pe terminate o conversație între trei polițiști locali și grataragiu. Agenții au plecat, omul a început să pună tacticos la prăjit o nouă tură de mititei.

În limbaj de lemn, PLT vede „dezinformare”

Ofensată, Poliția Locală a reacționat luni, cu un comunicat într-un limbaj de lemn. „Poliția Locală Timișoara face precizări cu privire la dezinformarea apărută într-o publicație on-line, în cursul zilei de sâmbătă, 07.03.2020, referitoare la desfășurarea de activități de preparare și comercializare de produse din carne, respectiv mici, de către un agent economic, la piața volantă de la Stadionul Dan Păltinișanu. Menționăm faptul că patrula de polițiști locali s-a deplasat la fața locului la data respectivă și a luat toate măsurile de verificare și sancționare prevăzute de legislația în vigoare, nu cum s-a vehiculat că nu a luat nicio măsură”, scrie în acest comunicat.

Societatea Miremar Company SRL a fost amendată conform HCL 139/2011, „deoarece a desfășurat activități de comerț stradal cu preparate din carne pe domeniul public fără a deține acord în acest sens de la Primăria Timișoara, pentru astfel de situații sancțiunile fiind între 200 și 1.500 lei”. Nu știm cât a fost amenda, probabil e secret.

„Mai mult, cei vizați după sancționare, au încetat imediat activitatea ilicită. Precizăm faptul că polițiștii locali vor acționa cu aceeași fermitate ori de câte ori vor fi constatate fapte care contravin legislației în vigoare sau vor fi sesizați de cetățeni că se încalcă prevederile legale, continuând să își desfășoare activitatea în spiritul legii, nedând curs dezinformării tendențioase promovate în alte scopuri decât cele de prezentare a realității”, se încheie, glorios, comunicatul PLT.

„Muncește” de astă vară

Facem și noi unele precizări. Piața volantă de la stadion – în „buza” căreia este deschisă această tarabă – funcționează, sâmbăta, între orele 7 și 14. Fotografia de pe Facebook de la care a plecat această poveste a fost postată undeva puțin după ora 10. Noi am ajuns acolo înainte de ora 11,30 și am plecat după circa jumătate de ceas. La tarabă încă se vindeau mici. Facem un calcul simplu: grătarul era aprins de ore bune, până să fie remarcată și sancționată de polițiștii locali. Probabil că nu era îndeajuns de mult fum!

Altfel, în zona pieței volante se gătește la încă o rulotă. Acolo se folosește însă grătarul electric. Iar cei care merg frecvent să cumpere legume și fructe proaspete de la micii producători spun că grătarul nu era pentru prima dată „la lucru”. A fost tot acolo și în săptămânile trecute. Invizibilă, din câte se pare, pentru polițiștii locali.

Și să nu uităm: în vara trecută, cam în același loc, se prăjeau la fel de bine mititei și grătare! O demonstrează o fotografie primită de la un cititor. Credeți că pe vremea aceea avea autorizație?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: