Invaziv. Autogenerativ. Cu Pusha Petrov & Miki Velciov, în grădina Institutului Francez
Grădina Institutului Francez se umple de culoare. Timp de trei ceasuri, Pusha Petrov și Miki Velciov primesc #carteblanche și realizează o intervenție discretă și efemeră, pe care o puteți vizita fără programare.
„În colaborare cu Fundația Art Encounters, le-am dat #carteblanche artiștilor Pusha Petrov și Miki Velciov pentru realizarea unei intervenții discrete și efemere în grădina de pe C.D. Loga, nr. 46. Aceasta poate fi vizitată doar vineri, 16 aprilie, între orele 15 și 18, în prezența artiștilor. Nu este nevoie de rezervare”, transmite Institutul Francez.
Proiectul se numește „Invaziv. Autogenerativ”, iar artiștii au reflectat asupra intervenției umane în cadrul natural al unei grădini sălbatice. Rezultatul este o structură modulară, unde rețeaua de linii imită procesul autogenerativ al naturii. Evenimentul este o extensie a expoziției „I feel something, don’t know what”, deschisă între 15 aprilie și 5 iunie, la sediul Fundației Art Encounters.
