Institutul Oncologic, preluat de Compania Națională de Investiții. Lucrările „vor începe în acest an”

institutul oncologic

La șapte luni de când era anunțată această intenție, Compania Națională de Investiții preia investiția de la Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Estimările CNI arată că lucrările vor începe în acest an, doar că înainte trebuie făcută și licitația de execuție. Spitalul trebuie să fie gata la 31 decembrie 2026, pentru ca România să nu piardă finanțarea din PNRR.

„Ultimul pas înaintea demarării lucrărilor la Institutul Regional de Oncologie se face astăzi, iar ceea ce promiteam în urmă cu câteva luni se întâmplă. Guvernul României adoptă o ordonanță de urgență prin care Compania Națională de Investiții devine structura de implementare pentru construcția și dotarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara, investiție care se ridică la 1,150 miliarde de lei și este finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit estimărilor specialiștilor din Ministerul Sănătății și Compania Națională de Investiții, predarea amplasamentului către CNI, demolarea și începerea efectivă a lucrărilor vor avea loc din vara acestui an”, a transmis, joi, PSD Timiș.

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara va fi construit în Calea Torontalului și va include parțial vechea ruină care ar fi trebuit să devină spital municipal. IROT va avea 250 de paturi și va cuprinde un ambulator de specialitate integrat, cu 26 de cabinete medicale, precum și săli de tratament. Vor fi șase săli de operație, radioterapie, laborator de medicină nucleară, dar și un centru de transplant medular și celule stem.

„Mă bucură vestea că se dă această ordonanță de guvern care ne pune practic în linie dreaptă cu acest proiect atât de mult așteptat. Nu a fost ușor să aducem această investiție la Timișoara, am muncit mult alături de ministrul Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete la acest proiect care este, de fapt, cea mai mare investiție din sistemul medical timișorean. Acest institut va deservi nu doar Timișul, ci și județele învecinate”, spune Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.

Construcția va dura doi ani

În septembrie 2023, Alfred Simonis declara că „anul acesta cred că va începe demolarea părţii care trebuie demolată. În următoarele săptămâni, Guvernul României va adopta ordonanţa de urgenţă care va permite preluarea de către CNI a investiţiei. CNI va derula, în sistem de urgenţă, licitaţia, după care să înceapă partea de demolare şi evident, construcţia acelui spital atât de aşteptat”.

Au trecut șapte luni de la acel moment și abia acum CNI preia frâiele acestei investiții. În august 2023, în Comisia de urbanism a PMT au fost discutate „pregătirea studiului de fezabilitate și estimarea costurilor pe etape pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Reprezentanții proiectantului au explicat că este nevoie de demolarea unei părți din clădirea existentă. „Nu poate fi spital, sunt probleme structurale și sunt erori de proiectare”, s-a spus în respectiva ședință.

Potrvit proiectanților, durata de execuție a noului spital va fi de doi ani. Așadar, CNI e obligată să dea drumul lucrărilor în 2024, dacă vrea să se încadreze în ținta PNRR, care este 31 decembrie 2026.

About Post Author