Înscrieri la Școala Duală Banat. Beneficii pentru elevi: burse lunare, cazare și masă gratuite

Școala Duală Banat de la Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” face, în această perioadă, înscrieri. Absolvenții de clasa a opta care vor să învețe meserii precum electrician, electromecanic sau operator CNC se pot înscrie până în 14 iulie. Primesc bursă lunară și, dacă este cazul, cazare gratuită.

școala duală

Școala Duală Banat de la Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” face, în această perioadă, înscrieri. Absolvenții de clasa a opta care vor să învețe meserii precum electrician, electromecanic sau operator CNC se pot înscrie până în 14 iulie. Primesc bursă lunară și, dacă este cazul, cazare gratuită.

De la an la an, cererea pentru învățământul profesional în sistem dual continuă să crească, pentru că beneficiile pentru elevi și perspectivele de viitor sunt mari. Anul acesta, la Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” sunt disponibile 72 de locuri, cu trei calificări: electromecanic utilaje și instalații industriale, operator mașini cu comandă numerică (CNC) și electrician aparate și echipamente electrice și energetice.

Absolvenții de clasa a VIII-a care vor să se înscrie pot completa fișa de opțiuni la secretariatul școlii unde au absolvit, urmând ca aceasta să transmită toate documentele necesare la liceu. Înscrierea se poate face până în 14 iulie sau în perioada 30 iulie – 3 august, în limita locurilor disponibile.

Beneficiile elevilor

Elevii Școlii Duale Banat primesc o bursă lunară de 400 lei, au cazare gratuită, masa decontată de Primăria Timișoara și obțin un certificat de calificare profesională recunoscut în Europa. În plus, ei pot face practică în companii de top, unde au prioritate la angajare. Cei care doresc își pot continua studiile la liceul seral, pentru a-și lua diploma de bacalaureat.

Școala Duală Banat este dezvoltată din 2012 de Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”, care a pus bazele învățământului profesional de tip dual în România, alături de o altă unitate de învățământ din Brașov. Este un parteneriat între liceu, PMT și 14 parteneri economici din județ, companii de top în România. Obiectivul este formarea de oameni bine pregătiți, cu meserii la mare căutare pe piața muncii, bine plătite, dar pentru nu există suficienți calificați.

Învăţământul dual se adresează absolvenţilor clasei a VIII-a și are o durată de cel puţin trei ani.

About Post Author