Începe Bookfest. Reduceri de până la 60% la cărțile de la salon

bookfest

Peste 40.000 de cărți vă așteaptă de joi, 31 martie, la Salonul de Carte Bookfest Timișoara. Vor fi reduceri de până la 60% la prețul de pe copertă și, în plus, vor fi organizate peste 50 de evenimente, lansări de carte și sesiuni de autografe cu cei mai cunoscuți autori ai momentului.

Bookfest se deschide joi, la ora 12, la CRAFT, în prezența președintei Camerei de Comerț și Industrie Timiș, Florica Chiriță, a primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz, și a directorului Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică.

Editorii anunță reduceri de până la 60% din prețul de copertă, numai bune ca să vă completați biblioteca cu titlurile noi pe care le găsiți în standurile Bookfest. Adăugați la asta și intrarea absolut gratuită, inclusiv la cele peste 50 de evenimente, lansări de carte și sesiuni de autografe cu cei mai cunoscuți autori ai momentului și aveți un tablou cât se poate de atrăgător al celei de-a noua ediții de Bookfest Timișoara. Între standurile din Sala Polivalentă de la CRAFT vor fi și trei distribuitori de carte (Cartea pe roți, La două bufnițe și Cartea de Nisip – Librarium) unde puteți găsi titlurile acelor edituri care nu au putut participa cu stand propriu la acest eveniment.

80 de cărți-eveniment la standul Humanitas

Grupul Editorial Humanitas anunță o reducere generală de circa 10% din prețul de librărie. La cărțile pentru copii, reducerea va fi de 25%. Părinții au și ei toate motivele să petreacă mult timp la Bookfest Timișoara, pentru că, dintre cele 800 de titluri pe care Humanitas le va expune în stand, 80 sunt cărți-eveniment, iar 17 dintre ele vor avea lansări în prezența autorilor. Standul Humanitas vă stă la dispoziție dacă vreți să luați autografe de la Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Alexandru N. Stermin, Lidia Bodea, Ioana Nicolaie, Cristian Presură, Mircea Mihăieș, Vlad Zografi, Cristina Chevereșan, Borco Ilin, Melania Cincea, Radu Oltean, Mădălin Bunoiu, Robert Șerban, Graţiela Benga-Ţuţuianu, Maya Prediger, Mihai Mănescu, Smaranda Vultur, Marcel Tolcea, Ilinca Ilian, Adina Baya, Mircea Dragu și Bajkó Attila.

Editura ALL anunță reduceri de 25-60% față de cele din librării pentru cele peste 300 de titluri pe care le va expune în standul de la Bookfest Timișoara. Printre noile volume prezente la stand cititorii vor putea răsfoi volumul „Genialimente”, de Max Lugavere și dr. Paul Grewal, în care autorii dezvăluie cum putem asigura funcționarea optimă a acestei mașinării extraordinare care este creierul uman.

1.000 de titluri în standul Polirom

Standul Polirom vă așteaptă cu circa 1.000 de titluri și o reducere generală de 30% din prețul de copertă. Din colecția Historia, editura Polirom vă recomandă „Războiul Lumii. Epoca urii”, de Niall Ferguson, apărută acum și în ediție cartonată. Ferguson face o radiografie a cauzelor care au dus la instaurarea terorii în secolul trecut, o veritabilă epocă a urii, în multe privințe fără echivalent în istoria omenirii, ce a schimbat radical fața lumii și a marcat declinul Occidentului. Din Colecţia Biografii romanţate, editura Polirom aduce la Bookfest Timișoara o noutate absolută: volumul „Nichita. Poetul ca şi soldatul”, semnat de profesorul Bogdan Creţu, director al Institutului de Filologie al Academiei Române

Cum a distrus războiul viața în Ucraina

Editura Paralela 45 va veni cu reduceri de până la 50% și anunță că expune în stand circa 200 de titluri. „Albinele Gri”, de Andrei Kurkov, va fi una dintre noile cărți pe care le veți găsi la stand și care tratează un subiect foarte dureros care se petrece chiar sub ochii noștri. Cartea spune povestea unor oameni pașnici, care își vedeau de viață într-un sătuc din estul Ucrainei, până în momentul când peste ei a venit războiul.

Grupul Editorial ART va avea un stand în care vă așteaptă circa 1.200 de titluri, cu reduceri de până la 40% din prețul de raft. Dintre zecile de noi titluri apărute la editura Art amintim cel de-al doilea roman al lui scriitoarei americane Katherine Arden, „Fata din turn”. Cartea continuă aventurile neînfricatei și nonconformistei Vasea, o tânără născută în înzăpezita Rusie medievală, a cărei existență începe să fie populată de personajele poveștilor spuse la gura sobei.

Curtea Veche vă ajută să alungați anxietatea

Și Curtea Veche Publishing va avea un stand plin pe gustul cititorilor la Bookfest Timișoara, mai ales că toate cele 400 de titluri sunt la o reducere de 25%. Dintre noutățile pe care editura le recomandă vizitatorilor Salonului timișorean, amintim „Când corpul spune nu”, cartea-fenomen a terapeutului Gabor Maté, dar și proaspăt publicatul „Cum se fac banii”, de Ramit Sethi, care prezintă o rețetă de șase săptămâni pentru toți cei care vor să-și schimbe în bine obiceiurile financiare.

Două titluri dintre cele prezente la standul Curtea Veche Publishing își propun să-i ajute pe cei pentru care perioada pandemiei, dar și izbucnirea conflictului din Ucraina au marcat o creștere a anxietății. Astfel, Susan M. Orsillo și Lizabeth Roemer au scris o carte de „Mindfulness pentru anxietate”, în care ne prezintă metode prin care să scăpăm de presiunea anxietății. Apoi, medicul și cercetătorul Judson Brewer, de la Universitatea Massachussetts ne provoacă la „Îmblânzirea anxietății”, un ghid pas cu pas despre cum ne putem elibera mintea de anxietate, gânduri obsesive, dependențe și multe alte tipare negative.

Două cărți de Papa Francisc la standul RAO

Dintre cele 500 de titluri pe care editura RAO le va expune în standul de la Bookfest Timișoara, cititorii sunt invitați să aleagă având în minte o reducere de circa 25%. E un motiv în plus să vă bucurați de marele succes al celebrului actor Matthew McConaughey, „Unda verde”, de cel mai proaspăt roman al lui Ken Follett, „Niciodată”, dar și de „Și vine vremea îndurării”, cel mai recent titlu semnat de John Grisham. Tot la standul RAO puteți găsi și două cărți semnate de Papa Francisc.

Ofertele editurii Herald, pentru pasionații de spiritualitate, religie, dar și istorie și dezvoltare personală sunt cât se poate de atractive. Cele peste 350 de titluri prezente la standul din Bookfest Timișoara vor avea o reducere generală de 15% din prețul de copertă dar aceasta poate fi chiar mai mare, de până la 30% în cazul pachetelor tematice.

Editura Prestige va avea la stand circa 400 de titluri, iar amatorii de lectură le pot găsi cu reduceri de până la 50%. Printre noile cărți apărute la editura Prestige se află și Corpul Uman. Enciclopedia Științei STEM. Ce se întâmplă în interiorul lucrurilor din corpurile noastre și le face sa funcționeze, să ne țină în viață și sănătoși? Enciclopedie destinată copiilor, Corpul uman include un vocabular detaliat care acoperă științele-cheie STEM, diagrame cu secțiuni transversale și casete cu multe informații. De asemenea, conține etichete clare, desene și culori vibrante.

Întâlniri cu autorii editurii Lebăda Neagră

Publicul din Timișoara care va vizita standul editurii Lebăda Neagră se va bucura de numeroase promoții și reduceri de preț. La trei titluri achiziționate, al patrulea va fi gratuit, iar la cumpărarea a două cărți scrise de același autor, veți primi o reducere de 20%. Unele cărți pentru copii, cum ar fi volumele „Căsuța lui Snowie”, de Angelica Lambru, și „Întâmplări pentru părinți și copii cuminți”, de Mona Coțofan, vor avea chiar o reducere de 40%.

Editura Cetatea de Scaun îi așteaptă pe cititorii timișoreni lcu circa 30 de titluri, pentru care anunță o reducere de 30% din prețul de copertă. Între ele, sunt cele două volume sub genericul ’89 Despre căile risipite ale revoluției timișorenilor, semnate de Miodrag Milin, dar și excelentă lucrare monografică a Antoanetei Olteanu, „Mitologie română”, publicată tot în două volume. Istoria rămâne preocuparea principală a editurii, iar timișorenii pot afla informații inedite din volumul semnat de Bogdan Catana, „România, Serbia și diferendul privind împărțirea Banatului (1914-1920)”.

Programul actualizat al evenimentelor poate fi consultat AICI. Intrarea este liberă. În toate cele patru zile Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10 și 20. Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.

About Post Author