Încă o poveste marca TM2021. Tramvaiul Revoluției străbate Timișoara / FOTO
Colorat, altfel și plin de amintiri – este Tramvaiul Revoluției, care a pornit, în aceste zile, prin Timișoara. Garnitura este o operă de artă pe roți, realizată de Alina Bohoru și Mircea Popescu, fiind parte a proiectului Memoriile Cetății, al Asociației TM2021.
Tramvaiul Revoluției a fost pus la dispoziția Asociației TM2021 de către STPT. Alina Bohoru și Mircea Popescu au muncit timp de peste o săptămână pentru a-l transforma în „murală mobilă”. De acum, garnitura circulă prin oraș, momentan pe linia 8, și poate fi admirată de călători.
O poveste pe-un tramvai
„Ideea a fost de a captura o fracțiune din sentimentul colectiv și din anticiparea schimbării din zilele Revoluției. Fără a accentua în mod expres contextul istoric, întâmplări reale sau simboluri concrete, am încercat să concentrez energia din timpul acelor evenimente în culori puternice, joviale”, spune Alina Bohoru. „Este, practic, o comemorare în care sentimentele sunt împărțite între o stare de sărbătoare și un moment de reculegere pentru victimele Revoluției. Mâna care pentru vestici arată pace, pentru români înseamnă victorie și libertate”, explică, la rândul lui, Mircea Popescu.
Proiectul Memoriile Cetății a „desenat” și 23 de stații de transport în comun, în care sunt amplasate benzi desenate create de Sorina Vazelina. În timp ce așteaptă autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul, călătorii pot citi povești adevărate din timpul revoluției de acum 30 de ani, adunate de Sorina și puse în benzi desenate.
„Istoria există printre oameni, în spații tranzitate, care oferă un context pentru a descoperi fragmente din trecut, nu doar în cărți și muzee. Sperăm să vă inspire modul în care artiştii au marcat 30 de ani de la Revoluție și să regăsiți în lucrările lor pacea și libertatea care ar trebui să definească orice călătorie, indiferent de destinație”, spune Simona Neumann, directorul executiv al TM2021.
Alina Bohoru lucrează acum în București și este ilustrator, character designer, animator și part-time muralist. Lucrările sale se axează asupra unor personaje transpuse în tot felul de contexte, în funcție de proiectele la care lucrează. Mircea Popescu trăieşte şi lucrează în Timişoara. Compozițiile sale sunt ansambluri de elemente abstracte sau figurative, geometrii imposibile și elemente lettriste. Sorina Vazelina este ilustrator, designer grafic și autoare de benzi desenate. Cărțile ei au fost premiate în cadrul concursului Cele Mai Frumoase Cărți. Colaborează cu publicații autohtone pe proiecte editoriale și cu diverse asociații și organizații pe proiecte sociale, culturale și educaționale.