Șase catarge, în șase locuri foarte circulate din oraș. Ultimele două au „răsărit” în aceste zile în Calea Lipovei și în zona mallului din Calea Șagului. Operațiunea a început în toamna trecută.
Primele catarge imense pe care flutură steaguri tricolore au apărut în toamna trecută, în zona Brătianu și la Punctele Cardinale. Apoi au fost amplasate încă două, chiar în fața Catedralei Mitropolitane. Întrebat, la vremea respectivă, de unde a apărut o astfel de idee, primarul Timișoarei a spus că i s-a făcut o surpriză. „A fost inițiativa domnului director general Culiță Chiș. A spus că vrea să-mi facă o surpriză. A făcut asta fără să discutăm înainte. Eu am discutat să punem un catarg în Piața Libertății. Este o discuție de câțiva ani, pentru că simțeam nevoia, la evenimentele pe care le organizăm acolo (…) Celelalte au fost inițiativa domnului director”, spunea acestea.
În Piața Libertății nu se mai pune
Între timp, s-a renunțat de tot la catargul din Piața Libertății. Asta, deși s-au făcut și studiu de fezabilitate, și proiect tehnic, lucrarea fiind estimată la aproape 200.000 lei. De altfel, în septembrie 2019, PMT achiziționa, direct de pe SEAP, un „stâlp BD25 AS H 25m pt steag de 4x6m DWS160km/h vopsit, asistență tehnică la montaj”, la prețul de 8.200 de euro. „Nu se mai pune catarg acolo, pentru că e nepotrivit. Am fost la fața locului, una este pe hârtie și alta este în realitate. Am fost cu o echipă în Piața Libertății și ne-am uitat (….) Nu avem unde să-l punem. Nu merge efectiv!”, explica, tot în toamna trecută, edilul-șef.
Directorul Direcției Edilitare a PMT, Culiță Chiș, continuă însă operațiunea de „plantare” de steaguri. În prima zi în care România a ieșit din starea de urgență, timișorenii au putut vedea încă două. Unul se află în Calea Lipovei, la intersecția str. Sfinții Apostoli Petru și Pavel – str. Holdelor, unde a fost făcut un nou sens giratoriu. Celălalt flutură în sensul giratoriu de la Shopping City, în Calea Șagului. Avem, așadar, șase în oraș. Și poate urmează și altele…

