Grapini vinde Pasmatex. Caută partener să facă hotel de cinci stele sau blocuri
Europarlamentarul Maria Grapini a decis să vândă clădirea Pasmatex din centrul Timișoarei. Ea caută un dezvoltator imobiliar alături de care să înceapă acolo o nouă afacere.
„Clădirea fabricii Pasmatex este pe piață ofertată. Vrem să dăm altă destinație terenului din centrul orașului. Terenul are 6.700 de metri pătrați, iar clădirea are 13.500 de metri pătrați. Cine va cumpăra are două avantaje: regimul de înălțime, greu de obținut în altă parte, și coeficientul de utilizare a terenului, foarte generos. Nu ne grăbim cu vânzarea”, a explicat, pentru Profit.ro, Maria Grapini. Femeia de afaceri va muta producția într-un parc industrial de lângă Timișoara, în cazul în care va reuși să finalizeze tranzacția.
Potrivit aceleiași surse, Grapini ar dori ca în locul fabricii actuale să fie construit fie un hotel de 5 stele, fie blocuri. Recent, dezvoltatorul belgian Speedwell a plătit circa 7,7 milioane de euro pe terenul de circa 15.000 de metri pătrați al fostei fabrici de pălării Paltim, aflat peste drum de Pasmatex.
