Se răcește accentuat în următoarele două zile, în Banat
sursa foto: Unsplash / Aren Nagulyan
Vremea se va răci accentuat în vestul țării, inclusiv în Banat, unde sunt așteptate nopți și dimineți geroase în următoarele zile. Izolat, în sudul Banatului, temperaturile minime pot coborî până la -15 grade Celsius.
Potrivit prognozei meteorologice, valorile maxime vor rămâne negative în cea mai mare parte a intervalului, situându-se între -5 și -2 grade. Senzația de frig va fi amplificată de vânt, care va avea intensificări locale.
Începând de duminică seara și până luni dimineață, ninsorile vor afecta și vestul țării, însă pe arii restrânse. Se poate depune un strat subțire de zăpadă, iar pe parcursul zilei de luni va mai ninge slab, local.
Meteorologii avertizează că, pe fondul temperaturilor scăzute, există risc de formare a poleiului și ghețușului, mai ales în timpul nopții și dimineții, ceea ce poate crea probleme de trafic. Vremea rece va persista și în zilele următoare.
