Gaz oprit în zona Ion Ionescu de la Brad
foto: Arhivă
Locuitorii a cinci străzi din zona de nord a Timișoarei nu vor avea joi, 3 februarie, gaz. Delgaz Grid cuplează o nouă conductă la sistemul de distribuție, așa că este nevoită să oprească temporar acest serviciu.
Pentru cuplarea unei noi conducte la sistemul de distribuție a gazelor naturale de pe str. Martir Gabriela Tako nr. 3, compania Delgaz Grid va opri temporar alimentarea cu gaz în zonă, joi, 3 februarie, începând cu ora 10. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe străzile Ion Ionescu de la Brad, Verde, Silistra, Martir Alexandru Grama și Martir Gabriela Tako.
„Reluarea distribuției gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 19. Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, transmite compania.
Cei care simt miros de gaz sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon 0800-800.928 sau 0265-200.928.
