Gala de Blues / Jazz KAMO, în weekend, la Grădina de vară Capitol
Gala de Blues / Jazz KAMO are loc, în acest an, în 28 și 29 septembrie și aduce la Timișoara artiști din SUA, Anglia, Franța, Olanda, Ungaria și România. Concertele se întâmplă, dacă vremea permite, la Grădina de vară Capitol.
Prima seară a galei aduce în fața publicului un grup de blues-jazz-fusion, alcătuit din artiștii Bega Blues Band, gazda evenimentului, și Post Scriptum. De la ora 19, în Grădina de Vară vor cânta Maria Chiorean – voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat și percuție, Mircea Bunea – chitară, Toni Kühn – claviaturi, Johnny Bota – bass, Feri Szekeres – baterie și invitatul Sasha Bota – violă și vioară, alături de membrii Post Scriptum: bateristul Mihai Farcaș, pianistul Doru Apreotesei și basistul Victor Miclăuș.
De la ora 20 urmează Ramona Horvath (FR) & Saul Rabin 4tet (SUA). Rubin vine pentru prima dată în Romania, alături de un grup cu care concertează constant pe scenele franceze: Ramona Horvath – pianistă de origine româno-maghiară, contrabasistul Nicolas Rageau și bateristul Philippe Soirat, figuri emblematice ale scenei jazzistice franceze. Seara se încheie cu North Sea String Quartet, un cvartet olandez de coarde
A doua seară va fi deschisă de David Luca Quartet, alcătuit din pianistul David Luca, chitaristul Marco Baciu, basistul Eren Gunal şi percuționistul Alexander Rose. Din Londra vine Tom Sheen Band, festivalul fiind încheiat de Bohem Ragtime Jazz Band, unul dintre cele mai importante ansambluri de jazz tradiționale ale lumii. Trupa a înregistrat 28 de albume de-a lungul anilor.
Intrarea la Gala de Blues/ Jazz KAMO este gratuită, iar în caz de vreme rea, concertele vor avea loc în Sala Capitol. Evenimentul este finanțat integral din bani publici: de la bugetul primăriei, respectiv al CJ, prin TimCultura2024 .