Fritz și Lațcău: E o răzbunare personală a lui Culiță Chiș. Nu avem nicio emoție

PLMSTF rămâne, Culiță Chiș pleacă și preia o direcție în CJ Timiș

foto: Arhivă

Șefii Primăriei Timișoara au emis o declarație comună de presă, în care spun că întreaga situație a fost creată, din răzbunare personală, de Culiță Chiș. Acesta i se impută mai multe „acțiuni negative care produc încă efecte negative importante pentru Timișoara”. Dominic Fritz și Ruben Lațcău sunt însă convinși că totul se va încheia fără probleme pentru ei.

Primarul Dominic Fritz și viceprimarul Ruben Lațcău au reușit să producă un text comun, în care nominalizează vinovatul pentru toate problemele apărute în instituția de pe CD Loga 1, în ultima jumătate de an.

„Un angajat care, în urma reorganizării, și-ar fi pierdut postul de conducere, este vorba despre dl. Culiță Chiș, a făcut o plângere penală împotriva noastră, a primarului Dominic Fritz și a viceprimarului Ruben Lațcău. Unele acuzații formulate sunt de-a dreptul halucinante și se referă la situații sau conversații care nu au avut loc. Această plângere este de fapt o răzbunare a dlui. Culiță Chiș care s-a făcut remarcat, în poziția pe care a ocupat-o, de mai multe acțiuni care produc încă efecte negative importante pentru Timișoara, pe care noua administrație face eforturi să le îndrepte”, se menționează în comunicatul – totuși nesemnat – trimis la peste o oră după ce informația că Fritz și Lațcău au fost audiați la poliție, la începutul săptămânii.

„Muncim să îndreptăm greșelile din trecut”

Deși plângerea a vizat organigrama, primarul și viceprimarul mută discuția înspre altceva. Ba mai mult, îl invocă și pe Nicolae Robu!

„Ne referim, în principal, la blocajul de la Drumul Boilor care are drept cauză realizarea unor lucrări ale Primăriei pe terenuri care nu se aflau în proprietatea Municipiului Timișoara, iar responsabil pentru această eroare gravă este dl. Culiță Chiș. Această situație a fost semnalată de însăși Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în corespondența adresată Primăriei: «Modalitatea aleasă de fosta conducere a Primăriei Municipiului Timișoara de a impune realizarea unei intersecții de tip girație suplimentară, pe varianta de ocolire Timișoara Sud, prin execuția unor lucrări de drum local și de utilități, în mod abuziv, în interiorul culoarului variantei de ocolire, a generat un blocaj care trenează și în prezent» (…) Și fostul primar Nicolae Robu și-a exprimat nemulțumirea față de maniera acestui angajat de «a rezolva» lucrurile, dar până la urmă a preferat să închidă ochii. Noi nu am procedat la fel și muncim să îndreptăm greșelile din trecut. Dl. Culiță Chiș a ales să ne facă nouă o plângere penală, supărat și că în urma reorganizării domnia sa și-ar fi pierdut funcția și statutul de atotputernic”, continuă comunicatul.

„Ne așteptăm ca acest tip de hărțuire să continue”

„Suntem acuzați și că nu respectăm decizia instanței în privința noii organigrame, deși chiar faptul că dl. Chiș ocupă în continuare aceeași funcție și primește salariul de director este dovadă că această afirmație este complet falsă. Instanța nu a anulat noua organigramă, ci doar a suspendat aplicarea ei cu momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Schimbările realizate până la pronunțarea acestei hotărâri sunt perfect valabile. Ne așteptăm ca acest tip de hărțuire și de abuzare a sistemului penal de către angajați care-și pierd funcțiile de conducere în urma reorganizării sau care au alte supărări să continue (…) Nu avem nici cea mai mică emoție că această plângere nu va duce nicăieri”, conchid cei doi.

O nelămurire ar fi totuși legată de explicațiile cerute oficial la tribunal. Nu de alta, dar dacă există deja convingerea că schimbările produse de organigramă, până la suspendare, sunt „perfect valabile”, la ce să te mai complici? Altfel, transparența PMT e, în continuare, tot mai… opacă. Vă reamintim, audierile au avut loc la începutul săptămânii și, dacă informația nu „transpira” în presă, e puțin probabil că s-ar fi comunicat ceva pe acest subiect.

About Post Author