Viceprimarul Cosmin Tabără și-a anunțat, vineri, primul consilier personal. L-a ales din mediul privat și spune că este foarte bine pregătit. Ce va face acesta urmează să fie stabilit de săptămâna viitoare.
„Nu m-am grăbit să-mi iau consilieri personali. De luni va veni primul consilier personal. Este vorba despre Cătălin Olteanu. Nu este membru PNL, consider că este un om foarte bine pregătit, a fost în funcții de conducere în societăți private, a fost, un an și jumătat, director la Retim. Consider că mă va ajuta. De luni va prelua funcția”, a anunțat, vineri, viceprimarul Cosmin Tabără. Cătălin Olteanu a fost director al societății de salubritate în perioada noiembrie 2017 – februarie 2019.
El își va alege și al doilea consilier personal la care are dreptul, dar nu se grăbește. „Mă gândesc încă, am câteva propuneri și voi alege un om foarte bun. Trebuie să fie cel puțin la fel de bun ca mine, dacă nu chiar mai bun”, mai spune Tabără.
Consilierii personali ai viceprimarilor sunt o premieră pentru Timișoara. Posturile au fost înființate la finele anului trecut. Aleșii locali au schimbat, în luna decembrie, organigrama primăriei și statul de funcții. Practic , a fost vorba de „înființarea structurilor Cabinet Viceprimar 1 și Cabinet Viceprimar 2, fiecare cu două posturi contractuale de execuție de inspector de specialitate gradul profesional IA (consilier personal al viceprimarului), având caracter determinat, pe perioada mandatului viceprimarului”.



[…] Ilie Sîrbu, fondatorul Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei. Alături de Cătălin Olteanu, va fi al doilea consilier personal. Foarte mulți îl cunoașteți pe Ilie deja, fiind dedicat de […]