Finanțări de la AFCN, pentru mai multe proiecte din Timiș

afcn

Administrația Fondului Cultural Național a anunțat proiectele câștigătoare la sesiunea de finanțare din această primăvară. Mai multe asociații și organizații din Timișoara au reușit, și de această dată, să întrunească îndeajuns de multe puncte.

Cinci proiecte din Timișoara au fost nominalizate la ediția din 2021 a Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național. Festivalul Simultan a câștigat premiul de „activare interdisciplinară”, pentru evenimentul organizat toamna trecută, în fosta garnizoană din Piața Libertății.

AFCN a anunțat, vineri, organizațiile care vor primi bani pe apelul de finanțare lansat în această primăvară. În Timiș sunt, din nou, proiecte bine scrise, care au făcut punctaje mare.

Proiecte cu caracter repetitiv
Art Encounters – Bienala Art Encounters – 85.000 lei

Promovarea Culturii Scrise
Asociația Culturală La Două Bufnițe – A fost odată o Europă Centrală – 21.938,25 lei

Patrimoniu Cultural Material
Asociația Prin Banat – Heritage of Timișoara: Architects – 70.000 lei.

Intervenție Culturală
Noi Re-Creăm – Eu sunt Ea – 70.000 lei

Educație prin Cultură
Asociatia Trib’Art – Musical Village – 65.600 lei
Asociația Sfera Timișoarei – eLibrăria – Lecția de română – 70.000 lei

Artele Spectacolului Muzică
Asociatia Trib’Art – Compas Orchestral-Romanian Chamber Orchestra – 85.000 lei
Fundația Hațegan – Electric – 85.000 lei

Arte Vizuale
Asociația Culturală Contrasens – Invisible Cities. Imaginary Lands / Orașe invizibile. Tărâmuri Imaginare – 85.000 lei
Asociația culturală și ecologică Sepale – Apocalipsa elefantului alb – 85.000 ei