Finanțare de până la 200.000 euro pentru tinerii antreprenori de la Politehnica

admitere

Universitatea Politehnica a câștigat două proiecte prin care pregătește antreprenori și oferă finanțare pentru planurile de afaceri. Tinerii își pot deschide afaceri și pot primi până la 200.000 de euro, pentru a le putea pune pe picioare.

Universitatea Politehnica va derula două proiecte prin care tinerii pot primi finanțare europeană pentru start-up-uri. Programul Innotech Student oferă studenților finanțare de până la 100.000 de euro, iar cel de-al doilea face parte din Axa prioritară 4. Incluziunea socială și combaterea sărăciei, prin care tinerii din mediul rural pot accesa până la 200.000 de euro. În ambele proiecte, valoarea finanțării este în funcție de numărul de persoane angajate.

Prin programul Innotech Student, specialiștii universității vor pregăti peste 300 de studenți cu spirit antreprenorial, care vor să-și deschidă o afacere. Fiecare tânăr trebuie să își asume că va angaja cel puțin două persoane pentru a primi 40.000 de euro, însă suma poate ajunge până la 100.000 de euro dacă va avea minimum cinci angajați.

Cursuri și planuri de afaceri

„Ne doream ca acest proiect să-l pornim mult mai devreme, însă a existat o perioadă de incertitudine la nivel central. Acum am înțeles că s-au mai făcut câțiva pași în deblocarea programului și sperăm să trecem cât mai repede la implementare. Am avut numeroși studenți care și-au deschis un start-up încă din facultate, preponderent pe dezvoltare software, soluții IT pentru firme, dar am avut și în zona de comunicare”, spune conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul UPT. Tinerii vor participa la cursuri de antreprenoriat și vor învăța cum se face un plan de afaceri, cum se administrează un business și vor efectua stagii de practică în companiile din domeniile unde vor ei să activeze.

Al doilea proiect este pentru susținerea și dezvoltarea întreprinderilor sociale din mediul rural și are o finanțare totală de aproape trei milioane de euro. Tinerii pot obține finanțări de până la 200.000 de euro, dacă în cadrul afacerii vor crea șapte locuri de muncă, dintre care cinci să fie ocupate de tineri NEETs. Fondurile sunt alocate pentru firme ce vor activa în domeniul prelucrării și comercializării produselor agricole.

În ambele proiecte, tinerii primesc 75% din sumă la început, iar de restul finanțării beneficiază în momentul în care îndeplinesc anumiți indicatori prevăzuți în planul de afaceri.

About Post Author