16 tineri interpreți de folclor în finala Festivalului–Concurs „Gelu Stan”

Publicat:

Municipiul Lugoj găzduiește a opta ediție a Festivalului–Concurs „Gelu Stan”, eveniment dedicat memoriei dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, una dintre figurile marcante ale vieții muzicale timișene. Concursul reunește tineri interpreți de folclor din mai multe zone ale țării și pune în valoare patrimoniul muzical tradițional românesc.

Ediția din 2026 aduce în prim-plan 16 finaliști, care s-au remarcat prin calități interpretative, expresivitate și atașament față de tradiție. Este vorba despre Roxana Maria Pop (Sălaj, 17 ani), Andreea Alexandra Ciortea (Gorj, 16 ani), Ana Coțe (Timiș 16 ani), Iulian Gabriel Liu – (Olt, 16 ani), Daria Elena Cojocaru(Gorj, 16 ani), Ana Maria Șelariu (Timiș, 15 ani) Maria Șaptebani (Mehedinți, 16 ani), Dragoș Crăciunescu (Hunedoara, 15 ani), Bianca Opariuc – (Timiș, 20 ani), Adelina Burcă (Cluj, 16 ani), Ioana Mihai (Satu Mare, 20 ani), Andrei Chelba (Prahova, 19 ani), Bianca Diana Popa (Bihor, 23 ani), Vlad Robert Daniel (Buzău, 20 ani), Gabriel Ciobanu (Mehedinți, 20 ani) și Iasmina Moacă (Timiș, 16 ani).

- Publicitate -

Concursul, festivitatea de premiere și spectacolul de gală vor avea loc în 18 februarie, la Teatrul „Traian Grozăvescu” din Lugoj. În cadrul spectacolului de gală vor evolua, ca invitați speciali, soliștii Dumitru Teleagă, Stana Stepănescu, Andreea Chisăliță și Simina Popescu, laureata Trofeului ediției precedente.

În urma deliberării juriului, vor fi acordate premii în bani, Marele Premiu având o valoare de 4.000 de lei. De asemenea, vor fi oferite Premiul Radio Timișoara și Premiul „Tinereții”, acordat de familia maestrului Gelu Stan.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img