Filosoful Gabriel Liiceanu, invitat la UVT

gabriel liiceanu

Universitatea de Vest din Timișoara va sărbători, în perioada 23 – 25 mai, 80 de ani de la înființare. Comunitatea academică a UVT reia seria evenimentelor memorabile, sub un generic special al aniversării din acest an – „UVT pentru comunitate, pentru Timișoara!”. Prima întâlnire va fi cu filosoful Gabriel Liiceanu.

Primul eveniment special ce urmează să se desfășoare în cadrul acestor festivități este o întâlnire culturală cu Gabriel Liiceanu, unul dintre cei mai importanți filosofi și eseiști români, într-un dialog moderat de profesorul și scriitorul Mircea Mihăieș. La această conferință publică, Liiceanu va lectura, în avanpremieră, fragmente din noua sa carte, un „breviar de idei îndrăgostite”, intitulată „Scrisoare către Dorothea”.

întâlnirea cu Gabriel Liiceanu de la UVT va avea loc joi, 23 mai, ora 18, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Cei interesați sunt invitați să se înscrie completând acest FORMULAR ONLINE.

About Post Author