Festival de Artă Românească, cu elevii de la Liceul „Ion Vidu”

ion vidu

Elevii de la Liceul de Artă „Ion Vidu” vă invită, timp de două zile, la Festivalul de Artă Românească. Vor fi două spectacole transmise online, cu muzică de cameră, teatru, dansuri și muzică populară.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Liceul de Artă „Ion Vidu”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, organizează Festivalul de Artă Românească. Acesta cuprinde două spectacole, în 1 și 2 decembrie, de la ora 18. Ele vor fi postate online, pe Facebook și YouTube.

Primul eveniment este un recital cameral, care va include creații vocal-instrumentale ale compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ion Scărlătescu, Vasile Jianu, Marțian Negrea, Tiberiu Brediceanu, Vasile Ijac, Sabin Păuța etc. În deschiderea concertului veți putea asculta imnul României, interpretat de Orchestra de suflători „Vidu Band”. Programul va fi completat cu un moment teatral, dedicat poetului George Coșbuc, susținut de elevii clasei a XI de la secția de artă dramatică.

Al doilea eveniment din cadrul festivalului este un spectacol de artă românească tradițională. Vor cânta elevi ai secției de muzică vocal-tradițională românească, alături de Ansamblul folcloric al claselor IX-XII. Veți putea asculta, de asemenea, piese interpretate la taragot, fluier și caval, iar secția de coregrafie va încheia spectacolul cu două numere de dans românesc.