Timpul, între memorie și imagine. Expoziție de grafică la Bastionul Maria Theresia

Publicat:

Artistele Consuela Grigorescu și Laura Neaga își reunesc lucrările într-o expoziție de grafică dedicată felului în care percepem trecerea timpului. „Timpul – între ritm și imagine” se deschide marți, 17 noiembrie, la Nemesis Art Club din Bastionul Maria Theresia

.
Expoziția explorează timpul nu doar ca succesiune de momente, ci și prin felul în care experiențele se transformă în amintiri și imagini.

- Publicitate -

Pentru Consuela Grigorescu, proiectul continuă o cercetare artistică începută în cadrul studiilor doctorale și concretizată anterior în expoziția „Ritmurile Timpului”. Artista folosește monotipia, o tehnică de imprimare care permite realizarea unor imagini unicat, alături de desenul în tuș și colaj.

Lucrările sale combină linii fine, forme circulare, structuri geometrice și intervenții cromatice pentru a sugera ritmul, suprapunerea și transformarea momentelor. În centrul acestei explorări se află relația dintre timpul măsurabil și cel subiectiv, legat de memorie și experiențele personale.

Invitată în expoziție, Laura Neaga participă cu o serie de lucrări de grafică în care abordează aceeași temă dintr-o perspectivă proprie.

Vernisajul are loc marți, 17 noiembrie, de la ora 17, iar cuvântul de deschidere va fi susținut de Ioan Augustin Pop și Gabriel Kelemen. Expoziția „Timpul – între ritm și imagine” poate fi vizitată până în 8 decembrie, la Nemesis Art Club, în Bastionul Maria Theresia.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img