A început postul Crăciunului. Mai sunt 40 de zile până la nașterea Mântuitorului

postul crăciunului

Postul Crăciunului începe luni, 15 noiembrie, şi se încheie vineri, 24 decembrie. Din punct de vedere al alimentaţiei, este mai uşor decât cel al Paştelui. Se dă dezlegare la peşte, precum şi la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică.

ostul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia Izbăvitorul. Durata postului Crăciunului a fost stabilită la Sinodul local din Constantinopol, care a avut loc în 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi.

Până atunci, creştinii nu posteau toţi la fel. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni, unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. La sinod s-a decis ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Credincioșii postesc de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea, miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin.

Conform calendarului creştin ortodox, zilele cu dezlegare la peşte sunt: 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului; 23, 24 şi 25 noiembrie, în această din urmă zi fiind sărbătoriţi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina şi Sfântul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României; 1 decembrie; 3 decembrie – ziua Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; 5 decembrie – Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit; 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae; 7 decembrie; 8 decembrie; 12 decembrie, când este sărbătorit Sfântul Ierarh Spiridon; 14 şi 15 decembrie. Ajunul Crăciunului este o zi de post mai aspru decât celelalte zile.

Este perioada în care oamenii trebuie să fie mai buni şi mai miloşi cu cei din jurul lor. Ei trebuie să se reţină şi de la gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Altfel spus, postul trupesc trebuie însoţit de cel sufletesc.

About Post Author