Expoziție de fluturi vii, la Timișoara

fluturi

Unii dintre cei mai colorați, spectaculoși și exotici fluturi din lume vor putea fi văzuți la Timișoara, într-o expoziție inedită. Pentru ei a fost creată o seră specială, care le redă habitatul natural.

În perioada 1–10 iulie, în Piațeta Intersport de la Iulius Mall va putea fi vizitată o expoziție cu peste 150 de fluturi vii. Albaștri, verzi, albi, galbeni sau multicolori, cu modele delicate și surprinzătoare, aceștia vor impresiona publicul, indiferent de vârstă.

„Fluturii vor putea fi admirați într-o seră, amenajată cu plante exotice, iluminare ambientală și sonorizare specială, care redă habitatul lor natural. Panouri explicative le vor oferi vizitatorilor toate informațiile pe care trebuie să le știe despre speciile prezentate”, transmit organizatorii.

Intrarea este gratuită, iar expoziția poate fi vizitată, zilnic, în intervalul orar 12 – 20.

About Post Author