30 noiembrie 2020

Episodul II, PNL – USR PLUS. Alin Nica a semnat protocolul: Dacă îi interesează funcțiile, să spună

nica

PNL și USR PLUS continuă dialogul de la distanță, după ce liderii au anunțat, joi, că negocierile sunt blocate. Alin Nica a semnat, vineri, protocolul, răspunzând, indirect, ultimatumului lansat de Dominic Fritz.

Alin Nica a decis, vineri, să-și prezinte propria versiune despre modul în care s-au terminat, în coadă de pește, negocierile cu USR PLUS. Dominic Fritz își detaliase punctul de vedere joi după-amiază.

„Am susținut să discutăm despre proiecte și abia apoi despre funcții. Experiența mea la nivel european mi-a arătat că în democrațiile consolidate acesta este modul sănătos de ducere a unor negocieri politice. Haideți să vedem ce ne unește, ce proiecte cu care am venit în fața oamenilor le putem pune la comun și mai apoi să discutăm despre poziții, funcții și alte târguieli (…) Nu am întâlnit niciodată, nicăieri, ca pe timpul negocierilor, un partener de negociere să-i bage practic cuțitul în spate celuilalt partener, prin declarații belicoase și total neadevărate, care să submineze negocierile, așa cum a făcut bucureșteanul Drulă (…) care a spus că noi am venit la negocieri să negociem funcții, nu proiecte, când adevărul a fost exact invers”, susține Nica.

Reacția „intempestivă și șocantă a lui Dominic”

Liberalul spune că n-a văzut decât cu întârziere declarațiile făcute de deputatul Cătălin Drulă și, din acel moment, a decis să schimbe un pic tactica. „Am dorit să le testez sinceritatea celor de la USR PLUS, să amânăm aceste negocieri pentru funcții, să vedem dacă propunerea domnului Drulă, că pe ei nu-i interesează funcțiile, este sinceră (…) Am fost încrezători până în ultimul moment că acest parteneriat pentru Timiș și Timișoara poate să fie semnat. Chiar am dorit să-l semnez ieri. În acel protocol nu scria nimic de împărțirea funcțiilor”, susține președintele PNL Timiș.

Ce a urmat? Relatează același Nica: „Când am ajuns să discutăm despre comunicatul de presă, în care era un paragraf care menționa pozițiile din cele două instituții, când am solicitat eliminarea acelui paragraf, reacția intempestivă și șocantă a lui Dominic a fost să mototolească protocolul, spunând că fără funcții acesta reprezintă doar hârtii (…) Sunt dispus în continuare să semnez parteneriatul pentru Timișoara și Timiș, care a fost redactat de însuși Dominic Fritz și convenit de toată comisia de negociere”.

E singura „soluție pentru cetățeni”

Demonstrativ, Alin Nica a semnat protocolul convenit cu USR PLUS, în care nu se face referire la nicio funcție administrativă. „ În fața dumneavoastră îl semnez și îi aștept și pe cei de la USR PLUS, dacă sunt sinceri în demersul lor și spun că nu-i interesează funcțiile, ci proiectele oamenilor, să facă acest efort și să-l semneze până luni la prânz. Consider excelent acest parteneriat, bazat pe proiecte și pe principii sănătoase. Dacă îi interesează funcțiile, s-o spună foarte clar sau poate să facă o alianță toxică și periculoasă cu PSD în CL Timișoara. Noi nu dorim să avem nicio discuție cu PSD pe această temă”, conchide liberalul.

Vă reamintim, Dominic Fritz îi transmisese lui Alin Nica, joi, că are termen până luni seară să decidă dacă liberalii sunt sau nu de acord cu protocolul. „Avem răbdare, noi, cei din PNL, pentru că singura soluție pentru cetățeni este să se constituie o majoritate cu două forțe care au câștigat alegerile locale și ar fi păcat ca acest lucru să nu se concretizeze”, a conchis liberalul.

Alin Nica va fi învestit în funcția de președinte al CJ Timiș sâmbătă, 24 octombrie. La ceremonie este invitat și primarul Dominic Fritz.

1 thought on “Episodul II, PNL – USR PLUS. Alin Nica a semnat protocolul: Dacă îi interesează funcțiile, să spună

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: