Emilia Milutinovici a câștigat procesul cu Călin Dobra. Trebuie repusă în funcția de director al DGASPC
Pensionată în septembrie, deși făcuse solicitare de prelungire a mandatului fosta șefă a Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș a apelat la instanță. Și… pare că a avut dreptate! Tribunalul Timiș i-a dat dreptate Emiliei Milutinovici în procesul intentat președintelui CJ, Călin Dobra.
Emilia Milutinovici a fost director al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) până în 2 septembrie. Ea a solicitat prelungirea mandatului cu încă un an, deși legea îi permitea trei ani de prelungire. Reprezentanții CJ Timiș i-au refuzat cererea, astfel că Milutinovici a atacat decizia în contencios-administrativ. „Am solicitat consiliului județean, respectiv domnului președinte, prelungirea mandatului. Săptămâna aceasta am primit dispoziția de încetare a mandatului, deși am depus cererea în luna iunie. Mă supun acestei dispoziții, pe care însă o consider netemeinică și nelegală. Prin urmare îmi rezerv dreptul dea ataca în contencios această dispoziție”, spunea Emilia Milutinovici.
Instanța îi dă dreptate fostului director
Zis și făcut, astfel că în 9 septembrie ea și-a înregistrat acțiunea la Tribunalul Timiș, solicitând suspendarea executării actului administrativ. În 24 octombtie, judecătorii au anunțat că admit cererea înaintată de fosta șefă a DGASPC. „Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Milutinovici Valentina-Emilia în contradictoriu cu președintele Consiliului Județean Timiș. Dispune suspendarea executării Dispoziţiei nr. 423/26.08.2019 şi Dispoziţiei nr. 435/02.09.2019 emise de pârâtul președintele Consiliului Județean Timiș, până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.835 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, este motivarea pe scurt a sentinței. În termen de cinci zile poate fi depus recurs, tot la Tribunalul Timiş.
Până una-alta, Emilia Milutinovici trebuie reinstalată în funcția de director al DGASPC. „În mod normal, da, trebuie să revin la DGASPC. Acesta este procesul pe care l-am deschis pentru suspendarea executării dispozițiilor semnate de președintele CJ. Da, urmează ca președintele CJ Timiș să pună în aplicare sentința, dacă nu ignoră și de această dată legea”, a explicat, pentru stiridetimișoara.ro, Emilia Milutinovici.
