Embargo Fest se mută la Recaș. Goran Bregovici, invitat în prima seară

embargo fest

sursa foto: Facebook / Goran Bregovici

A treia ediție a Embargo Fest vine mai aproape de Timișoara și va avea drept cap de afiș un nume foarte cunoscut: Goran Bregovici. Biletele pot fi cumpărate deja, la preț special.

A treia ediție a Embargo Fest va avea loc în perioada 12-14 august, în Recaș, lîn zona Două Dealuri. Vor fi, spun organizatorii, peste 50 de artiști din România, Serbia, Bulgaria și Ungaria. În afară de concerte vor avea loc și proiecţii de film, spectacole de teatru pentru copii şi adulţi, ateliere de circ sau dezbateri pe teme ecologice.

Ediția de anul acesta poartă motto-ul Back to the Roots, iar la fața locului vor fi amenajate trei scene: Main Stage, The Fortress și Culto-Cort. „Am ales să ne mutăm la Recaș pentru că zona reprezintă un loc istoric în care diferitele etnii specifice zonei Banat au conviețuit de-a lungul timpului. Există și în prezent comunități de sârbi, unguri, bulgari și nemți în zonă”, spune Răzvan Munteanu, de la Asociația Culturală Embargo. Ediițile anterioare s-au desfășurat la Dudeștii Vechi.

Invitatul special de anul acesta este Goran Bregovici care va susține vineri, 12 august, un concert extraordinar alături de Wedding and Funeral Band.

Primele 500 de biletele de o zi pentru concertul lui Goran Bregovici au fost puse în vânzare la prețul de 99 de lei. Primele abonamente valabile pe trei zile costă acum 169 lei și se pot achiziționa de pe site-ul www.embargofest.com. Persoanele cu dizabilități vor avea acces gratuit, la fel și copiii sub 12 ani și persoanele de peste 65 de ani. Parcarea și campingul vor fi de asemenea gratuite.