Eco-SHOP de Iarnă vă așteaptă în 6 și 7 decembrie, la Centrul de Proiecte, cu o ediție dedicată sărbătorilor. Târgul este organizat de Ecoóp Fabric și reunește artiști și artizani locali care lucrează cu atenție față de oameni și mediu.
Evenimentul are loc între orele 12 și 21 și propune vizitatorilor produse realizate responsabil: cosmetice naturale, bijuterii, haine și accesorii sustenabile, ceramică, decorațiuni și alte obiecte create local, cu grijă și cu minimă risipă.
Pe lângă partea expozițională, Eco-SHOP de Iarnă include și ateliere în care participanții pot experimenta meșteșuguri simple, pot discuta despre sustenabilitate și pot descoperi moduri de a crea obiecte frumoase folosind resurse puține. Intrarea este liberă.
Program ateliere
Sâmbătă, 6 decembrie
- orele 14 – 16 – Atelier de Modelaj & Pictură – Ornamente de Crăciun cu Personalitate cu Ariana Vlădoiu
- orele 17 – 19 – Aranjamente cu lavandă, de la A la Z cu Roxana Luca
Duminică, 7 decembrie
- orele 14 – 16,30 – Atelier Creativ Sustenabil – Ornamente de Crăciun Eco-Friendly cu Cătălina Socolescu
- orele 17 – 19 – Aranjamente cu lavandă, de la A la Z cu Roxana Luca


