Duminică nu se poate lua rovinietă prin SMS sau online
foto: Arhivă
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că duminică, 1 noiembrie, serviciul de emitere a rovinietei prin SMS sau online nu va fi disponibil.
Potrivi CNAIR, „în data de 1 noiembrie, în intervalul orar 10 – 19, ca urmare a unor lucrări de mentenanță a sistemelor informatice cu care SIEGMCR este interconectat, emiterea rovinietelor și peajelor prin intermediul SMS, sau prin intermediul portalului www.erovinieta.ro și aplicației eTarife nu va fi disponibilă”.
Șoferii vor putea plăti tarifele în punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați. Detalii pe www.cnadnr.ro, la secțiunile Cumpără rovinieta aici, respectiv Cumpără peaj aici.
