Drumeții cu reduceri la factura de energie. Cadou de la E.ON, dacă plecați pe Via Transilvanica

Via Transilvanica

E vremea vacanțelor și, dacă pleci în drumeție pe Via Transilvanica, poți avea parte de o experiență minunată. În plus, poți beneficia de reduceri la factura de energie. Asta, dacă folosești una dintre soluțiile pentru eficiență energetică oferite de E.ON Energie România.

E.ON Energie România, partener pentru sustenabilitate al proiectului Via Transilvanica, lansează o nouă provocare clienților săi, pe care îi răsplătește pentru fiecare pas parcurs pe acest traseu, acordându-le o reducere de 6 lei/kilometru la factură.

Pentru a participa la campanie este necesară selectarea opțiunii Green Steps în aplicația E.ON Myline, unde se înregistrează pașii făcuți pe Via Transilvanica. E.ON Solar Home, E.ON Life, E.ON Cool și E.ON Green Home sunt soluțiile eficiente energetic care aduc reduceri la factură pentru clienții care străbat Via Transilvanica.

„Prin parteneriatul cu Via Transilvanica le propunem clienților noștri să se întoarcă la natură și îi răsplătim pentru asta. Practic, soluțiile E.ON pentru care ei au optat au avantajul unui consum redus de energie, deci facturi mai mici, dar și posibilitatea de a produce și consuma energie din surse regenerabile”, a transmis Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

„Ne bucură modul în care se dezvoltă parteneriatul cu E.ON, care ne-a susținut în amenajarea a 200 km din cei peste 1.400 ai traseului. În plus, cu ajutorul lor reușim să eficientizăm consumul de energie, prin instalarea de panouri fotovoltaice în campusul Tășuleasa Social, care este și un loc de popas pentru drumeții de pe traseu”, a spus, la rândul lui, Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.

Reducerea maximă de care clienții se pot bucura este de 144 lei, dacă parcurg 24 km sau mai mult. În cazul în care clientul are două sau trei soluții E.ON, suma maximă se va dubla sau tripla, în funcție de caz. Premiul total poate ajunge la 432 de lei.

***

Via Transilvanica este primul traseu de lungă distanță din România, proiectul fiind inițiat de Asociația Tăşuleasa Social, condusă de Alin Ușeriu. Traseul începe la Putna, se încheie la Dunăre, la Drobeta Turnu Severin, și trece prin Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți. Unic în România, proiectul Via Transilvanica pune în valoare zestrea cultural-istorică a locurilor și a celor 400 de comunități din zona pe care o străbate și își propune să sprijine turismul pe îndelete și antreprenoriatul rural, tradițional românesc.

About Post Author