Drum de pământ din Timiș, asfaltat în următoarele 6 luni cu un milion de euro
Un drum de 2,5 kilometri din Timiș va fi refăcut integral în următoarele șase luni. În prezent, se circulă pe balast și pământ.
Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de execuție privind modernizarea DJ 609H Târgoviște – Babșa, un tronson de aproximativ 2,5 kilometri.
„DJ 609H este unul dintre multele drumuri județene care au primit în acest an undă verde pentru reabilitare. Această operațiune înseamnă nu doar creșterea siguranței și confortului participanților la trafic, ci se încadrează și în proiectul mai amplu de asigurare a unei conectivități mai bune între localități”, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Sectorul respectiv face legătura dintre Târgoviște (ieșirea de la km 3+581,00) și Babșa (km 5+936.00 – intersecția cu drumul comunal DC 83). Actuala structură rutieră este o succesiune de straturi din balast sau de pământ, iar lățimea părții carosabile este redusă și neuniformă.
Valoarea contractului este de aproape cinci milioane de lei, cu TVA. Constructorul trebuie să finalizeze lucrarea în șase luni, de la data primirii ordinului de începere.
